Elvis Presley, viața neștiută a marelui artist. DETALII SURPRINZĂTOARE despre regele Rock and Roll

Despre Elvis Presley, un mare artist, oamenii au impresia că știu absolut totul, viața lui fiind extrem de mediatizată. Dar există încă numeroase aspecte despre viața neuitatului „rege” pe care nici măcar fanii înrăiți ai acestuia nu le cunosc. 

Spre deosebire de Elvis, înmormântat într-un somptuos cavou în Graceland, fratele lui geamăn, mort la naștere, se odihnește într-un mormânt nemarcat, în cimitirul din Priceville, Mississippi.

În 2006, George W. Bush a devenit primul președinte american în funcție care a vizitat Graceland, dornic să îi facă o surpriză premierului nipon Junichiro Koizumi, un fan declarat al lui Elvis.

Cu excepția câtorva concerte în Canada, Elvis a cântat doar în Statele Unite, în ciuda zecilor de invitații la turnee, venite din Europa, Australia sau Japonia. Motivul acestui „izolaționism” e unul incredibil: managerul lui, controversatul „colonel Parker”, imigrase ilegal în America, în tinerețe, deși pretindea că este originar din Virginia. Originea sa și faptul că se născuse în Olanda, în 1909, ca Andreas Cornelis van Kuijk, aveau sa fie cunoscute abia în 1984 și se temea ca nu cumva, în cazul unei ieșiri din țară, serviciile vamale să nu îi mai permită intrarea în SUA.

În 1958, în timpul efectuării serviciului militar, la Friedberg, în Germania, tânărul Elvis, care era deja un superstar, a fost șofer pe jeep-ul comandantului unității și a primit zeci de saci cu scrisori din partea fanilor.

Dispariția lui prematură a fost pusă pe seama unui blestem: puritanii din statele sudiste, indignați de apariția sexy a lui Elvis, și temându-se ca el va corupe tineretul american, au spânzurat și ars, în cadrul unui ritual bizar, un manechin purtând chipul lui Presley, iar magia ar fi dat roade, în cele din urmă.

În 1964, Elvis a cumpărat iahtul Potomac, care îi servise drept birou fostului președinte Franklin Delano Roosevelt; cântărețul a donat însă nava unui spital de copii din St. Jude – acesta fiind doar unul dintre numeroasele lui acte caritabile.

Elvis a fost nu doar unul dintre cei mai mari muzicieni contemporani, ci și un talentat luptător de arte marțiale, el deținând centura neagra la karate (kenpo).

Deși considerat un sex-simbol, Presley era foarte conservator; în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu Richard Nixon, el i-a denunțat pe membrii formației Beatles ca fiind „anti-americani” deoarece protestau împotriva războiului din Vietnam și încurajau tinerii să se drogheze.

Membrii anturajului lui Elvis erau numiți „Mafia din Memphis”

Toți purtau inele de aur și diamante, dăruite lor de către "rege", inele pe care se aflau un fulger și inițialele TCB („Take Car of Business” – „Ai grijă de afaceri”).

În 1960, la încheierea stagiului militar, Elvis cântărea 76 kilograme. În 1977, când a murit, avea 120 kilograme, iar costumele lui de scenă, împodobite cu pietre prețioase, cântăreau peste zece kilograme!

Deși a turnat 31 de filme artistice și două documentare, niciuna dintre peliculele lui Elvis nu a fost vreodată nominalizată la Oscar. La fel, deși a înregistrat peste 600 de cântece în decursul carierei sale, Presley n-a compus niciodată vreunul. El a câștigat totuși trei premii Grammy pentru discurile de muzică gospel.

Mare iubitor de animale, Elvis a adoptat un cimpanzeu pe nume Scatter, pe care fostul stapân îl învățase să ridice fustele femeilor. Una dintre distracțiile favorite ale lui Presley era să dea drumul cimpanzeului prin casă, la petrecerile unde invita zeci de tinere fane. Simpaticul maimuțoi dadea iama printre domnișoare, care fugeau, speriate, spre amuzamentul cântărețului și al prietenilor lui.

În 1954, când tânărul Elvis cocheta deja cu muzica, înregistrând mai multe melodii la Sun Studios din Memphis, el a dat probe pentru a fi cooptat într-un cvartet de gospel intitulat Songfellows, dar a fost respins, pentru ca vocea lui n-a fost pe placul producătorilor! Câteva luni mai târziu, pe 30 iulie, la primul său spectacol, desfășurat în sala Overton Park Shell din același oraș, Elvis era atât de emoționat încât au început să îi tremure vizibil picioarele pe scenă. Cum purta niște pantaloni foarte strâmți, miscările lui erau evidente, iar fetele din sală, crezând că este un nou stil de dans, au început și ele să se bâțâie. Entuziasmat de acest fapt, cântărețul a decis să încorporeze mișcarea și în viitoarele spectacole.

Citește și: De ce a murit Elvis Presley

 

Elvis era un descendent direct al stră-străbunicului lui Abraham Lincoln, Isaiah Harrison, dar și rudă îndepărtată cu un alt președinte american, Jimmy Carter.

Printre cei mai mari fani ai lui Elvis s-au numărat membrii legendarei trupe britanice Led Zeppelin (care i-au și împrumutat, de altfel, numeroase melodii). În timpul turneelor susținute în Statele Unite, Robert Plant și colegii săi aveau întotdeauna locuri rezervate la concertele Regelui.

Elvis a fost un avid colecționar de artă, fiind de-a dreptul obsedat de picturile și sculpturile reprezentând două personaje: Ioana d’Arc și Venus din Milo.

Cântărețul purta întotdeauna la gât o cruciuliță, dar și steaua lui David. „Nu vreau să ratez intrarea în Rai din cauza unei probleme tehnice”, glumea el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel