Elvis Presley şi Marilyn Monroe sunt protagoniştii unui joc online gratuit, numit "Retro World", care va fi lansat pe Facebook, pe 8 noiembrie, şi, ulterior, pe Google+ şi tablete.
Jocul, realizat de Entertainment Games, se adresează persoanelor de peste 40 de ani, creatorii săi bazându-se pe atracţia generală pe care o exercită legendele Hollywoodului.
Totuşi, în acest joc, Presley şi Monroe nu apari ca ei înşişi, ci interpretează diferite personaje, scrie Mediafax.
Entertainment Games îşi bazează jocul pe nostalgie şi pe faptul că persoanele cu vârste de peste 40 de ani au unele probleme în a se adapta noilor tehnologii.
"Credem că noua generaţie de jucatori este cea cu vârste de peste 40 de ani şi ei nu vor jocuri care să semene cu desenele animate de duminică dimineaţa", a declarat Gene Mauro, preşedintele companiei Entertainment Games.
Jocul "Retro World" va fi gratuit, însă în scenariul jocului vor apărea şi anumite obiecte branduite, pentru a genera venituri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News