EMAG pune la vânzare peste 7 milioane de măşti, fără adaos comercial

Peste şapte milioane de măşti de protecţie vor fi disponibile începând de joi pe eMAG, iar clienţii pot comanda produsul fără adaos comercial.

Măştile sunt disponibile în seturi de 50 de bucăţi, iar pentru că interesul este extrem de mare, dar şi în scopul prevenirii revânzării la preţ crescut, comenzile sunt limitate la o cutie pentru fiecare client.

Având în vedere stocurile actuale, preţul fără adaos este de 146,83 de lei şi va fi actualizat săptămânal, lunea şi joia, pe baza costului mediu ponderat de la fiecare aprovizionare, afişat transparent în pagina produsului.

„Începând de azi, setul de măşti simple cu trei pliuri este disponibil la eMAG şi poate fi livrat rapid, în orice localitate. Ne dorim ca fiecare român să aibă acces la măsuri de protecţie de bază, astfel că am decis să vindem fără profit acest produs. Fără a fi specializaţi în această categorie de produse, am învăţat şi ne-am adaptat, din mers, astfel încât să putem veni în întâmpinarea unei nevoi pe care oamenii o au în aceste zile şi care vizează sănătatea publică", a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel