Emil Boc, concluziile şedinţei cu Florin Cîţu. Ce se întâmplă cu intrarea în mall-uri şi când se trece la carantină

Facebook - Emil Boc
Facebook - Emil Boc

Emil Boc a vorbit despre măsurile pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare şi a precizat că ultima soluţie este carantina, dar că aceasta va fi aplicată doar în situaţii extreme. 

Am participat astăzi la o întâlnire cu Primul Ministru, tocmai pentru a găsi soluții pentru situația actuală legată de pandemia COVID-19. Pot să vă spun următoarele lucruri. Premierul a avut o poziție extrem de echilibrată care să țină cont pe de-o parte de protecția sănătății populației, iar pe de altă parte de menținerea deschisă a economiei”, a declarat Emil Boc într-o intervenție la România TV. 

Acesta a mai precizat că în cadrul întrevederii au discutat despre potențialele măsuri, iar carantina rămâne ultima soluție, aplicată doar în situații extreme. Două alte măsuri vor fi înăsprite în perioada următoare, mai spune Emil Boc: respectarea regulilor sanitare în vigoare va fi mai riguroasă și un set de reguli noi va fi emis de Guvern prin care să se evite carantinarea locală, dar prin care unele restricții punctuale să fie respectate cu rigoare

Circulația în mall nu va fi interzisă, dar va fi restricționată la un anumit număr de persoane, având în vedere dimensiunea clădirii”, a spus primarul Clujului. Fiecărui cumpărător îi vor fi acordați 4 metri pătrați. 

Vaccinarea este cea mai rapidă ieșire din pandemie

Cu toții vom face efortul masiv de vaccinare, care este calea numărul unu de a ieși mai repede din pandemie. Premierul a apreciat că la sfârșitul lunii aprilie vom ajunge la aproximativ 100.000 de români vaccinați pe zi, a mai precizat edilul.

Oamenii s-au săturat după un an de pandemie să audă doar reguli și restricții, restricții, restricții, fără câteva elemente pozitive care să le dea o speranță că vom ieși din această stare, iar pe de altă parte să îi avem parte în demersurile noastre. Fără populația de partea noastră nu vom reuși să trecem peste această pandemie, iar noi nu vom avea forțe de ordine să punem la fiecare cetățean, ca să respecte regulile. De aceea parteneriatul cu cetățeanul este extrem de important în toată această comunicare. Toți suntem în aceeași barcă, toți ne dorim să revenim la viața pe care am avut-o înainte, dar sănătoși. Asta este cel mai important!”, a concluzionat Emil Boc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel