Emil Boc a ajuns din nou în centrul atenției. Nu este vorba despre un nou proiect important pentru Cluj, ci despre o nouă escapadă.
Emil Boc se pare că știe cum să atragă atenția chiar și atunci când nu este vorba despre primăria Cluj-Napoca. Politicianul a mers în weekend la un eveniment menit să recreeze atmosfera discotecilor din anii 1980. Și pentru a atrage atenția asupra lui, edilul a preluat căștile și mixerul și a început să pună muzică invitaților. Așadar, primarul a devenit DJ pentru minute bune, conform ziardecluj.ro
Emil Boc este recunoscut pentru exercițiile de imagine pe care le face în anumite perioade. În trecut, fostul premier a făcut o demonstrație de ascuțire a coasei, a jucat baschet, a șutat la poartă și a dansat cu soția pe umeri la Untold.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu