Fostul premier, Emil Boc, a susținut, vineri la RFI, că atât președintele Traian Băsescu, cât și PDL vor câștiga împreună alegerile pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Primarul Clujului spune într-un interviu la RFI că preşedintele suspendat şi PDL vor câştiga împreună, la fel ca în 2007.
Actualul primar al Clujului, Emil Boc, privește cu optimism către viitor. "Istoria se repetă şi sper să se repete şi cu aceleaşi rezultate până la final, adică cei care n-au învăţat în 2007 din lecţia de atunci să înveţe măcar acum, a doua oară, în 2012, pentru că nici de această dată nu există încălcări grave ale Constituţiei, aşa cum prevede textul legii fundamentale, pentru suspendarea preşedintelui", a declarat fostul premier, care nu se teme de referendumul de pe 29 iulie.
”Referendumul este prevăzut de Constituţie şi sunt convins că e un moment foarte bun de analiză asupra celor trei ani de criză din România şi asupra alternativelor pe care ţara noastră le putea avea. Eu cred că în contextul acesta european al crizei, mai mulţi români vor înţelege ce este cu adevărat cu această criză şi că în ultimă instanţă, trebuie apreciaţi oamenii care spun adevărul şi care şi-au sacrificat imagine şi voturi, pentru ca ţara să nu se prăbuşească şi că românii au salvat România, pentru că cei care au fost în fruntea ţării au preferat să pună interesul ţării deasupra intereselor personale, de imagine", a mai adăugat fostul premier.
Emil Boc a arătat că "sunt şanse" ca Traian Băsescu să fie reconfirmat în funcţie la referendum, și este convins că istoria victoriei de la alegerile din 2007 se va repata. "Eu spun că sunt şanse ca preşedintele să rămână în exerciţiul funcţiei şi sper ca abuzurile făcute de către actuala guvernare în privinţa legilor după care se organizează referendumul să fie înlăturate. Sunt convins că actuala conducere a PDL va rămâne solidară cu preşedintele României şi am toată convingerea că împreună vom câştiga, aşa cum am câştigat şi în 2007", a conchis primarul Clujului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News