Aflat, vineri, la Timișoara, premierul le-a spus membrilor consiliului de coordonare judeţean că vor avea parte de susţinere pentru proiectele pe care le au. Boc a vorbit şi despre efectele crizei asupra românilor.
Emil Boc le-a spus colegilor la Timişoara că este datoria guvernului, a miniştrilor, a partidului de a-i ajuta şi i-a asigurat că vor avea "susţinerea necesară pentru proiectele pe care le aveţi, de care depinde, evident, partidul şi soarta noastră. Pentru că prima dată pe dumneavoastră ne bazăm la alegeri , la cei de la nivel local", conform unei înregistrări obţinute de Pressalert.ro.
Premierul a admis că primarii duc greul pentru că se întâlnesc direct cu cei care le reproşează că s-au tăiat pensiile, dar Boc le-a spus că "pensionarii nu au fost afectaţi direct cum au fost afectaţi bugetarii".
Referitor la subiectul regionalizării, premierul a precizat că "lucrăm la o formulă cu 12 regiuni în momentul de faţă, pornind de la regiunile istorice unde am mai făcut un pas în relaţia cu UDMR, care însă nu doreşte regionalizarea. Până pe 15 noiembrie, ne-am propus să tranşăm acest subiect".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News