Emil Boc, primarul Clujului, surprinde prin exemplul personal: Flotări pe scenă pentru promovarea sportului la orice vârstă.
Emil Boc, implicat într-o demonstrație de flotări în fața celor mai talentați elevi din Cluj-Napoca. Primarul orașului a fost prezent la Gala de Excelență „10 pentru Cluj”, ediția a XV-a, dedicată recunoașterii performanțelor remarcabile ale preșcolarilor și elevilor din anul școlar 2022-2023.
Edilul n-a ratat ocazia de a le demonstra tinerilor că poate oricând să facă cel puţin 10 flotări chiar şi fără încălzire, la costum şi cravată. Emil Boc a executat, în uralele spectatorilor, câteva flotări, pentru a le arăta tinerilor că sportul merită practicat la orice vârstă şi indiferent de cât de ocupaţi am fi.
Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj” este un eveniment cultural-artistic şi educativ, dedicat tinerei generaţii. În cadrul ei, sunt recompensaţi, cu premii şi diplome, cei mai merituoşi tineri clujeni (cu vârsta între 3-18 ani), care au obţinut rezultate deosebite în diverse domenii de activitate. Premiile sunt acordate anual de către Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri clujean şi al unor instituţii locale și europene (Parlamentul European).
@alisia_persa Câte flotări poate face @Emil Boc ? Respect domnului primar pentru această inițiativă, nu mă așteptam la această turnură. Vă mulțumesc din suflet pentru promovarea sportului! Sportul este o investiție în tine????, disciplina și perseverența pe care o câștigi prin intermediul lui, se poate aplica in toate aspectele vieții! #flotari #primar #emilboc #sport #romania #pushup #fy #fyp #foryou #foryoupage ♬ original sound - Alisia_sw
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News