Emil Constantinescu a participat la un eveniment pentru celebrarea a 25 de ani de existență a Fundației ICAR.
Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a participat la un eveniment ce a celebrat 25 de ani de existență a Fundației ICAR, ce se ocupă de recuperarea victimelor torturii. În acest context, fostul premier a vorbit despre importanța aflării adevărului.
"Trăim și astăzi în minciună și este o rușine că procuratura sau justiția este sau ar fi speranța ca să se scrie istoria adevărată, înecată în manipulări, în interese și într-o țesătură de minciuni. Și justiția are limitele ei. Această lentoare cu care se desfășoară procesul victimelor Revoluției, procesul victimelor Mineriadelor, este de înțeles, pentru că procurorii ar trebui să iasă la pensie și să piară, procurorii care au fost implicați atunci. Nu puteau să se judece ei pe ei. Eu m-am prezentat ca reclamant în procesul Mineriadei", a spus fostul președinte.
Emil Constantinescu a ținut să precizeze că este important să spunem adevărul, nu să trăim în minciună: „dacă nu spunem adevărul, dacă trăim în minciună, degeaba putem să avem creștere economică, degeaba vorbim despre statul de drept, pentru că nu vom crea decât noi abuzuri, noi presiuni, noi Securități".
Potrivit Agerpres, Emil Constantinescu a mai ținut să adauge că este nevoie de „acțiuni hotărâte” pentru confruntarea trecutului comunist al României. În opinia sa, președintele a susținut că „societatea civilă s-a divizat, s-a sfărâmat”.
"Eu mi-am cerut iertare, când am fost președinte, într-o scrisoare adresată deținuților politic, la Sighet, în numele poporului român. Dar aceasta trebuie completată cu acțiuni hotărâte", a declarat Emil Constantinescu.
De asemenea, fostul președinte a ținut să mai puncteze că: „Erau, poate, vremuri mai grele în '90 când veneau asupra noastră cu bâtele. Când au venit minerii, nu au vrut să vorbească cu mine, au vrut să ne omoare, nu să discute cu noi. Poate atunci era însă mai luminoasă situația noastră, pentru că atunci știam cine suntem, ce vrem, cine suntem de o parte, cine sunt călăii, cine sunt victimele, ce trebuie să facem. Astăzi trăim într-o societate confuză, în care foștii securiști devin anticomuniști, într-o societate lipsită de valori. Iar confuzia este mult mai periculoasă decât chiar opresiunea, deoarece ea distruge forța creativă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News