Emil Constantinescu lansează, la Târgu Mureş, colecţia 'Istoria recentă şi anticiparea viitorului'

Emil Constantinescu. Sursă foto: Agerpres
Emil Constantinescu. Sursă foto: Agerpres

Fostul şef de stat Emil Constantinescu lansează sâmbătă, la Târgu Mureş, colecţia 'Istoria recentă şi anticiparea viitorului'. 

Publicitate

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, condus de preşedintele Emil Constantinescu, invită publicul să participe sâmbătă, 27 mai, ora 17,00, în foaierul Teatrului Naţional Târgu Mureş, la lansarea primelor două volume din colecţia 'Istoria recentă şi anticiparea viitorului': 'Parteneriatul Strategic România - SUA.

Garanţie de securitate pentru mileniul 3' şi 'Lumea post-pandemie între război şi pace' - Volumul I (Dezbateri) şi Volumul II (Eseuri), se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

Alături de Emil Constantinescu, vor vorbi despre evenimentele la care se referă cele două apariţii editoriale Marko Bela, unul dintre artizanii Parteneriatului strategic cu Statele Unite, şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, senatorul Leonard Azamfirei.

Lansarea de carte, urmată de o sesiune de autografe, se înscrie în cadrul conferinţei TEDxCornisa. La eveniment vor lua parte şi criticul şi profesorul universitar Alexandru Cistelecan, dar şi oficialităţi locale. Intrarea este liberă în foaierul Teatrului Naţional la momentul lansării colecţiei, în limita locurilor disponibile.

* Înfiinţat în anul 2017 ca un Centru de Excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului transferă României prestigiul internaţional de care s-a bucurat Iniţiativa Levant pentru pace globală, lansată de preşedintele Emil Constantinescu atunci când conducea Academia de Diplomaţie din Berlin, informează sursa citată.

Motivaţia Institutului este aceea că România de astăzi poate oferi o nouă perspectivă procesului de redescoperire a axei mediteraneene a Europei şi dialogului multicultural şi multilateral dintre Occident şi Levant.

Colecţia Istoria recentă şi anticiparea viitorului completează colecţiile de istorie care cercetează acest spaţiu din antichitate şi până în epoca modernă, editate de Institutul Levant, pentru că fără analiza trecutului nu putem înţelege prezentul, iar fără înţelegerea prezentului, nu putem anticipa viitorul. Şi nu putem găsi căile ca acest viitor să fie mai bun, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel