Emil Constantinescu a vorbit despre Jimmy Carter, în ziua în care au avut loc funerariile fostului președinte american.
Astăzi au avut loc funeraliile de stat ale fostului președinte al SUA Jimmy Carter, iar în această zi Emil Constantinescu, fost președinte al României, a venit cu o mărturie personală despre acesta.
Într-un mesaj adresat românilor, Emil Constantinescu care s-a retras de pe scena politică din 2004, a făcut referire la situația actuală din țară, afirmând că „trăim într-o perioadă în care modelul preşedintelui autoritar prevalează asupra celui democrat”. El a mărturisit că după alegerile prezidenţiale din 1992, unde s-a clasat în turul al doilea, a fost de întrebat în străinătate care este modelul său de președinte democrat.
"După alegerile prezidențiale din 1992, în care m-am clasat în turul al doilea și am fost desemnat candidat unic al opoziției democratice pentru următoarele alegeri, am fost deseori întrebat în străinătate care este modelul meu de președinte democrat. Am răspuns fără ezitare: Jimmy Carter, datorită statutului său moral dinaintea președinției, în timpul mandatului și, mai ales, după încheierea acestuia.
Foto: Emil Constantinescu
În România nu mi-a pus nimeni această întrebare, iar alegerile anterioare și ulterioare celor din 1996 au arătat cu destulă claritate că, de fapt, majoritatea alegătorilor a votat de multe ori pentru persoane care le-au fost propuse tocmai pentru că erau șantajabile și le-au reales apoi în cunoștință de cauză. Sunt și destui președinți care nu au nevoie de un reper, considerându-se pe ei înșiși un model pentru ceilalți.
Deoarece trăim într-o perioadă în care modelul președintelui autoritar prevalează asupra celui democrat nu numai în regimurile dictatoriale, în democrațiile de vitrină, ci chiar în democrațiile consolidate cum sunt Statele Unite, am hotărât să renunț la neimplicarea în politica internă, asumată timp de peste două decenii, și să folosesc scurtul impact emoțional generat de funeraliile președintelui Carter pentru a evoca de ce? și de când? a devenit pentru mine modelul președintelui democrat, ghidat întreaga viață de principii morale sau de interesul național, și nu de scopuri politice sau financiare personale", a spus Emil Constantinescu.
Totodată, acesta a amintit faptul că în 1997, la cinci luni de la începerea mandatului său, l-am primit la Cotroceni, la cererea sa, pe Peter Bourne, consilierul special al președintelui Jimmy Carter la Casa Albă, antropolog și medic, profesor de psihiatrie.
"Venise să-mi dăruiască cartea sa Jimmy Carter: A Comprehensive Biography from Plains to Post-Presidency, însoțită de o caldă dedicație: „To President Emil Constantinescu. I hope this story of president Carter will help to inspire you as you work to create democracy. With best wishes.” Am citit-o și am recitit-o cu mare atenție și m-a inspirat în deciziile pe care le-am luat în ultimele trei decenii. Recent am digitalizat-o, pentru a fi la dispoziția celor interesați.
După terminarea mandatului meu, când am avut ocazia unei relații personale apropiate, știam aproape totul despre el și cred că în conjunctura actuală ar fi util pentru mulți români să cunoască traseul vieții sale timp de un secol. Apropierea s-a produs în ultimii 17 ani, în cadrul proiectului „Habitat for Humanity”, patronat de Jimmy Carter, care m-a atras nu numai prin scopul său nobil, construirea de case pentru cei nevoiași sau victime ale unor dezastre naturale, dar, mai ales, prin filosofia sa. Se califică pentru acest ajutor numai cei care au un job și plătesc de-a lungul anilor o contribuție minoră, simbolică, dar și muncesc alături de voluntari la construcția caselor sponsorizate de Fundație și mobilate cu tot ce este necesar pentru un nou început în viață.
Foto: Emil Constantinescu
Ca membru ales al comitetului de conducere, am participat la șantiere din țări de pe toate continentele, inclusiv în România și SUA, și la ședințele anuale de la Atlanta și Americus, care coincideau, de obicei, cu ziua de naștere a președintelui Carter. Unul dintre cele mai semnificative a fost participarea la „Jimmy & Rosalynn Carter Work Project 2008”, desfășurat la Pascagoula, Biloxi și Gulf Port, pentru ajutarea familiilor afectate de Uraganul Katrina. 108 locuințe afectate de uragan au fost ridicate și reabilitate de voluntari în doar cinci zile. La una din casele construite pentru o văduvă de culoare, am lucrat timp de cinci zile împreună cu Jimmy Carter și soția sa, Rosalynn, iar la dineul oferit de Președinte la final, am avut onoarea să țin discursul principal.
România a fost singura țară din lume, în afara SUA, care a participat cu voluntari și bani oferiți de OMV București. A fost un răspuns plin de demnitate la acțiunile finanțate de Fundația americană, cu participarea unor voluntari americani, în România, la Rădăuți, Băltești, Băiceș, Oarja.", a mai spus Emil Constantinescu.
În 2009, președintele Jimmy Carter i-a oferit cea de-a 20-a carte publicată de el, Our Endangered Values, o meditație asupra unei rare situații în care un om cu credințe religioase a devenit un deținător al unei supraputeri mondiale, își amintește Emil Constantinescu.
"Un an mai târziu, am avut ocazia să-i ofer la ziua sa de naștere, sărbătorită în Republica Dominicană, versiunea în limba engleză a cărții mele de memorii, „Timpul dărâmării, timpul zidirii”, în care a regăsit convingeri personale împărtășite.
În decembrie 2013, ne-am reîntâlnit la Johannesburg, la funeraliile președintelui sud-african, Nelson Mandela, un om care, după o îndelungată perioadă de viață petrecută în închisoare, a fost un președinte al reconcilierii interrasiale. În iulie 2017, la al cincilea Forum Mondial al Justiției, la care fusesem fondator și membru al boardului, am primit, împreună cu Jimmy Carter și cu fosta președintă a Irlandei, Mary Robinson, titlurile de președinți de onoare ai Fundației World Justice Project. Nu pot încheia această trecere în revistă a unei îndelungate cooperări fără a menționa rolul esențial pe care l-a avut în viața președintelui Carter soția sa Rosalynn, cu care a împărtășit o căsnicie de 77 de ani", a mai spus acesta.
Foto: Emil Constantinescu
Totodată, Emil Constantinescu a spus că a constat că atât Jimmy Carter, cât și soția sa, erau bine informați asupra evoluțiilor din România.
"Am constatat că atât Jimmy Carter, cât și soția sa, erau surprinzător de bine informați asupra evoluțiilor din România, și o întrebare recurentă era: cum am putut construi o societate democratică, îndreptată spre integrarea euroatlantică în calitate de al 3-lea președinte (terminologia americană), după ce primul fusese condamnat la moarte și executat pentru uciderea participanților la o revoltă anticomunistă pașnică și cel de-al doilea era anchetat pentru crime împotriva umanității? Erau oarecum obsedați de relația cu familia Ceaușescu", a mai spus Emil Constantinescu.
"Dincolo de aceste afinități personale, care ne-au făcut să-l apreciem, poate, mai mult decât concetățenii săi, ce puteau învăța din moștenirea lăsată de Jimmy Carter posterității și de ce trebuie ea cunoscută și analizată, în această perioadă de criză a democrației pe plan mondial, marcată de falia creată între civilizația occidentală și cultura europeană care a stat la baza ei și de înlocuirea unei societăți bazate pe idealuri umaniste cu o societate bazată pe interese și profit, prima întrebare la care trebuie să răspundem este de ce popoarele preferă, în prezent, lideri autoritari și populiști și, de multe ori, corupți unor lideri onești și dedicați binelui public?
Primul răspuns îl oferă chiar viața lui Jimmy Carter, întinsă pe durata a 100 de ani, din care doar patru a fost președinte, cu concluzia că nu este nicio nenorocire să fii „fost președinte”; grav este să fii „fost cetățean”, cu consecința că problema democrațiilor actuale nu este doar slaba calitate a liderilor, ci slaba calitate a unei majorități a cetățenilor care îi aleg după chipul și asemănarea lor, și nu pentru superioritatea lor intelectuală și morală. Devine evident că este și un rezultat al statutului bunăstării, și că vremurile dificile creează oameni puternici, iar vremurile ușoare, oameni slabi", a mai spus Constantinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci