Emilia Ghinescu se căsătorește cu Sebastian Albăstroiu, după 13 ani de relație.
"Legal nu este soțul meu, dar o să vină și vremea asta. Noi vrem anul acesta, eu îmi doresc foarte tare anul ăsta, prin toamnă, să legalizăm această relație. Eu am mai avut o căsătorie la activ, știu ce înseamnă, știu cu ce se mănâncă și nu m-am grăbit foarte tare să fac pasul acesta. O relație nu stă în niște acte. Omul se schimbă când devii proprietatea lui", a declarat Emilia Ghinescu, într-o emisiune tv, scrie viva.ro.
Emilia Ghinescu a vorbit despre transformările prin care a trecut relația cu Sebastian Albăstroiu, după 13 ani împreună.
"Într-o relație gândești cu capul și cu inima. În momentul în care gândești cu capul nu mai sunt sentimente. În momentul în care gândești cu inima se duce, Doamne iartă-mă, tot ce ai învățat tu, tot ce ai în minte și gândești cu inima. Eu am gândit cu inima, dar m-a ajutat foarte mult în gestionarea relației mele pe parcursul acestor ani, pentru că sunt aproape 13 ani de când suntem împreună și ca în orice relați au existat diverse momente în care conflicte…, e normal, suntem oameni, suntem diferiți, avem gândiri diferite. Știi să gestionezi mai bine, știi cum să te poziționezi mai bine în conflict în momentul în care ai idee despre ce se întâmplă acolo", a adăugat artista.
Recent, Emilia Ginescu a recunoscut că a apelat la anumite proceduri pentru a scăpa de riduri.
"Sunt bărbați care fac lucrul acesta. Soțul meu merge la sală, merge la solar, face aparate pentru modelare corporală. Nu văd de ce eu, ca femeie, nu aș face lucrurile acestea. (...) De 2 ani, nu mi-am mai făcut acid hialuronic la buze și nu știu dacă o să-mi mai fac, dar botox da, pentru că e o prevenție a ridurilor și nu vreau să-mi apară ridurile. În cazul în care voi avea nevoie vreodată de orice altceva care să îmbunătățească fizionomia și să mă facă să mă simt confortabil cu mine când mă uit în oglindă, fără niciun fel de problemă voi apela la ele. Nu mă interesează ce spune lumea”, a explicat artista, la Antena Stars. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu