Emilia Popescu, despre o realitate crudă: Cineva umblă cu un topor şi căsăpeşte...

O mare actriță a scenei românești semnalează o realitate cruntă, apreciind că "este o crimă". "E cineva care umblă cu un topor şi căsăpeşte tot: idei, personalităţi şi limba de unde ne tragem".

Emilia Popescu, actrița de teatru, film și divertisment adulată de publicul român pentru dezinvoltura și farmecul cu care dă viață rolurilor pe scenă, și-a exprimat, într-un interviu acordat pentru Ziarul Metropolis, dezamăgirea pentru maltratarea limbii române.

Întrebată ce înseamnă România şi limba română pentru Emilia Popescu, actrița a semnalat realitatea cruntă: "Limba română este o limbă pe cale de dispariţie. Nu ştiu cum se numeşte limba care este vorbită acum, de la crainicele de televiziune până la cei care scriu. Chiar şi în interviurile pe care le dăm părem agramaţi, pentru că, de multe ori, cuvintele sunt scoase din condei şi din context şi părem nişte cretini agramaţi. Este o crimă. E cineva care umblă cu un topor şi căsăpeşte tot: idei, personalităţi şi limba de unde ne tragem. Mi se pare crunt.

Ca să răspund la ce m-ai întrebat – nu trebuie căutate cuvinte mari, pentru că e un pic intimă întrebarea. E pur şi simplu acasă. Orice om trebuie să aibă grijă de casa lui. Trebuie să aibă o casă curată, plină de dragoste. O casă în care trebuie să existe o icoană, o casă în care trebuie să existe respect între cei care o populează", a mai spus marea actriță, sugerând cu eleganță că viitorul acestei țări ar trebui să fie un scop pentru fiecare român.

Emilia Popescu, absolventă de IATC la clasa maeștrilor teatrului românesc Olga Tudorache și Florin Zamfirescu, a vorbit în cadrul aceluiași interviu și despre noul ei spectacol, „Un bărbat pentru Sara", dar și despre începuturile în teatru şi despre prietenie. 

Premiera spectacolului, în care Emilia Popescu are un rol cu sare şi cu piper, are loc la 13 septembrie, de la ora 19.00, la Grand Cinema & More Băneasa. Actriţa joacă alături de Constantin Cotimanis, Diana Cavallioti, Andreea Vasile şi Andi Vasluianu. Spectacolul este regizat de Claudiu Goga, iar scenografia este semnată de Ioana şi Radu Corciova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel