Emilian Eva, procurorul care a instrumentat "Dosarul Telepatia", vizat de DNA

Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii la Parchetul Tribunalului Iaşi, la locuinţa procurorului Emilian Eva şi la mai multe firme suspectate de fapte asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional.

Emilian Eva (fost procuror DNA structura centrală, în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi), este magistratul care a instrumentat dosarul "Telepatia" în urma căruia  Dan Voiculescu a fost trimis în judecată. Digi24 afirmă că procurorul ar fi fost implicat în comerț ilegal cu obiecte de artă.

Potrivit unor surse judiciare, Emilian Eva ar fi introdus şi tranzacţionat sub diverse forme, direct sau prin intermediari, prin case de licitaţii, magazine on-line, vânzarea directă către persoane interesate de investiţii în artă, exporturi în ţări din spaţiul comunitar, bunuri culturale mobile, prezentate drept autentice, despre o parte din acestea existând date că sunt false.

În intervalul noiembrie 2014-iunie 2015 el a tranzacţionat un număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Citește și: Dan Voiculescu: "Nu reușesc să accept ideea că 12 oameni nevinovați suferă"

"In cursul zilei de 25 iunie 2015, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in 10 locatii situate in municipiul Iasi, dintre care una este sediul unei institutii publice, restul reprezentand sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice.


In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii si din partea Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate in prezenta cauza, precizam ca, atunci cand imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare", se mai arata in comunicatul DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel