Emily Burghelea va avea un băiețel: A fost dificil, dar am avut noroc!

Sursa foto: Instagram Emily Burghelea
Sursa foto: Instagram Emily Burghelea

Emily Burghelea a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl așteaptă, după o lungă așteptare.

"E băiat!”, a anunțat Emily Burghelea, după o lungă așteptare.

Vedeta a reușit să țină ascuns până acum sexul celui de-al doilea copil al său.

“Fetiță sau băiețel? Această este întrebareaaaaaaaa, și ce mă bucur, că am reușit să ajungem până în punctul acesta fără să aflăm ce o să fie! Suntem niște persoane extrem de curioase din fire și ne-a fost foarte greu, dar vă spun sincer că nu am fi reușit să păstrăm secretul dacă nu ne-am fi “autosabotat”. A fost dificil, dar am avut noroc. Plicul de la Dna. Doctor în care se află scris sexul bebelușului a stat în posesia noastră doar 10 minute. L-am “predat” unor prieteni foarte buni imediat după ce Doamna Doctor ni l-a dat și, după, am rugat-o frumos să nu ne ofere vreo informație suplimentară la consultațiile următoare, nici dacă o implorăm.

Ce credeți că s-a întâmplat? Pe parcursul lunilor i-am rugat de mai multe ori pe prietenii noștri să deschidă plicul, pe doamna doctor am întrebat-o mai în glumă, mai în serios dacă e băiat sau fată, dar dragii de ei nu ne-au oferit informația. Și iată-ne pe noi cum nu am putut să aflăm ce este, chiar dacă poate am fi vrut!

Și la Amedea am încercat, dar nu am reușit…. Plicul era la noi și l-am deschis.  Se spune că omul învață din experiență! Așa am și făcut. Am plecat de la premisa că vrem să creăm o amintire frumoasă, Îmi imaginez că va fi un moment special, în care o să o țin strâns în brațe pe Amedea. O să îl simt aproape pe Andrei.

Îmi doresc să trăim împreună momentul la maximă intensitate, cu suspans, cu adrenalină, cu tot ce este mai frumos și toate acestea în cinstea noului nostru membru al familiei, fie ea fetiță sau băiețel! Peste ani și ani, aceasta va fi amintirea bebelușului. Va putea să ne vadă pe toți acolo, fericiți, bucurându-ne că pur și simplu este! 

Eu m-am tot uitat pe internet, cum arată burtică de fetiță, cum arată cea de băiat, dar nu am ajuns la o concluzie pentru că se schimbă în fiecare zi. Hai să vedem cine are dreptate! Momentul se apropie cu pași repezi!”, povestea Emily.

Citește și:

"Ne-am certat rău, cu plânsete, cu perfuzii". Emily Burghelea, părăsită de tatăl copilului ei: "L-am sunat de 700 de ori și n-a mai răspuns"

"Fetița este la creșă. Andrei o ia la 13.00 de la grădiniță pentru că acolo stă 4 ore pe zi cât timp mami este la filmări. E un loc foarte sigur, o creșă în care avem multă încredere, are multe activități, o ajută să se dezvolte. Va învăța să facă la oliță. Învață multe acolo. Stă acolo până la 13.00. Apoi merge acasă cu tati, îi dă să mănânce, o culcă, își face somnul de prânz și, când se trezește, mami e acasă.

Andrei mă ajută foarte mult. Și m-a ajutat foarte mult. Fără el n-aș fi putut. Cred că fără el nici nu aș fi continuat facultatea. În mintea mea era aproape imposibil să am grijă de Amedea în proporție de 100% și să fac și facultatea. El mi-a zis “Sunt aici pentru tine, hai să facem asta împreună. E important pentru tine”, a spus Emily Burghelea într-un interviu penru ciao.ro.

"Ne-am certat rău, cu plânsete, cu perfuzii"

"După apariția Amedei… sincer, suntem alte persoane. Dar știi că am avut două relații? Ne-am certat la un moment dat și ne-am împăcat.

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel