Furnizorul german de piese auto Robert Bosch GmbH ar urma să ajungă la un acord în procesul intentat de proprietarii vehiculelor poluante Volkswagen din SUA, pentru mai mult de 300 de milioane de dolari, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Bosch, cel mai mare furnizor de piese auto din lume, produce un program de management al motoarelor diesel folosit de principalii producători auto, inclusiv VW. Anul trecut, Bosch a recunoscut că a livrat componente (aşa numitele sisteme de injecţii common rail) pentru maşinile diesel Volkswagen pe care ar fi fost instalate în SUA sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.
Proprietarii de maşini cu motoare diesel au dat în judecată Bosch în 2015, susţinând că firma ar fi ajutat la executarea softului care a permis VW să încalce reglementările privind emisiile şi au susţinut că Bosch a fost un participant activ şi informat în schema îndelungată a celor de la Volkswagen. Un purtător de cuvânt al Bosch a refuzat să comenteze informaţia.
Grupul auto german este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA).
În România, la Blaj, Bosch a inaugurat în 2007 două unităţi de producţie pentru tehnică liniară şi o unitate de producţie în domeniul auto. În 2014, a fost inaugurat şi un centru de dezvoltare şi cercetare pentru tehnologia auto. La Blaj, compania are 1.200 de angajaţi, la care se vor adăuga alţi 300, iar până în 2020 firma doreşte să ajungă la 2.000 de salariaţi. Pe plan global, Bosch are peste 300.000 de angajaţi şi 350 de filiale în mai mult de 50 de ţări, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News