Emitere rovinietă şi PEAJ în rețeaua Orange, posibilă întrerupere. CNAIR: Anunț pentru șoferi pentru noaptea de vineri spre sâmbătă

Autostrada
Autostrada

Emiterea rovinietelor şi a peajelor prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) în reţeaua Orange România ar putea fi întreruptă în noaptea de vineri spre sâmbăta pentru lucrări de mentenanţă în reţea, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

'În perioada 23 august 2019, ora 23:00 - 24 august 2019, ora 5:00, există posibilitatea ca emiterea rovinietelor şi a peajelor, prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS), să fie întreruptă în reţeaua de telefonie mobilă Orange România ca urmare a unor activităţi de mentenanţă şi îmbunătăţiri în sistemele Orange', precizează CNAIR în comunicat.

În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeşte achitarea rovinietei/peajului prin SMS, clienţii Orange trebuie să achite tarifele prin intermediul celorlalte modalităţi puse la dispoziţie de către CNAIR (www.erovinieta.ro, aplicaţia mobila etarife), prin SMS în reţele de telefonie Vodafone, RCS, Telekom sau în punctele de lucru ale distribuitorilor autorizaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel