CNAIR informează că în data de 15.01.2021, în intervalul orar 00:05 - 06:00, emiterea rovinietelor şi a peajelor va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic.
"Astfel, informăm utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că:
- achitarea peajului pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă în data de 15.01.2021, se poate realiza până cel târziu ora 24:00 a zilei următoare;
- în cazul în care utilizează în data de 15.01.2021 infrastructura pentru care se aplica tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel târziu la ora 24:00 a zilei respective", transmite CNAIR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News