Emmanuel Macron: "Am ştiut să stăvilim valul de naţionalisme" în Europa

Emmanuel Macron FOTO Agerpres
Emmanuel Macron FOTO Agerpres

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat vineri că rezultatele europarlamentarelor au arătat că europenii "au ştiut să stăvilească ascensiunea naţionalismelor", începând să răspundă "crizei de eficacitate" a democraţiilor, informează AFP.

"Mă uit la ultimele alegeri europene. În Europa, am ştiut să stăvilim acest val, această ascensiune a naţionalismelor", a declarat preşedintele Macron în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de premierul canadian Justin Trudeau, la Palatul Elysee.

Marile partide ce domină în mod tradiţional Parlamentul European - PPE şi social-democraţii - au suferit pierderi importante la scrutinul din 26 mai, însă ascensiunea populistă de dreapta (circa 170 de locuri repartizate în trei grupuri, dintr-un total de 751 de locuri) a fost limitată, ecologiştii şi centriştii liberali înregistrând la rândul lor o puternică ascensiune.

În Franţa, după înfrângerea la mică diferenţă a listei sale - 22,42% comparativ cu 23,31% pentru Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) - preşedintele Macron se consideră în continuare în centrul jocului, după ce a făcut din "refondarea Europei" una dintre priorităţile sale. 

Acțiuni concrete



"Provocarea celor care duc ideea progresului în toate democraţiile, este, pe de o parte, provocarea eficacităţii, de a arăta că politicienii noştri schimbă viaţa oamenilor şi le permit să trăiască mai bine", a analizat Macron. "Aceasta înseamnă, de asemenea, să arătăm că avem o cale şi construim pe fiecare dintre domeniile sale - revoluţie digitală, schimbare ecologică şi teama privind migraţia - tranziţii ce îi permit fiecăruia să-şi găsească locul în societate", a adăugat el. "Uneori aceasta e mai dificil decât discursul urii, uneori este mai dificil decât să fii contra la tot, însă eu cred că această provocare este a noastră", a insistat şeful statului francez. "Obiectivul este în faţa noastră şi vom continua să ne înhămăm (la atingerea lui), fără a ceda nimic din valori şi principii", a conchis el.

"Este o problemă ce ţine de acţiuni concrete care să reducă din anxietăţile cetăţenilor, să demonstreze că instituţiile noastre, capacităţile noastre în calitate de societate sunt acolo tocmai pentru a oferi oportunităţi, pentru a face cu bine faţă marilor provocări cu care ne confruntăm", a adăugat la rândul său premierul canadian.

Vezi și: Brexit. Emmanuel Macron: 31 octombrie va fi "ultima, ultima dată limită"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel