Partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron a avertizat vineri formaţiunea spaniolă Ciudadanos, care face parte din noul grup ''Renew Europe'' impulsionat de liderul de la Elysee în Parlamentul European (PE), că ar putea suporta ''consecinţe'' dacă va forma pe plan local în Spania alianţe cu formaţiunea de extremă-dreapta Vox, relatează Reuters.
Formaţiunea liberală Ciudadanos, devenită în Spania a treia forţă politică la nivel naţional după alegerile din aprilie, a convenit în weekendul trecut cu partidul Vox şi cu Partidul Popular să-şi împartă posturile de conducere în adunările regionale din Madrid şi Murcia. Partidul lui Macron, Republica în Mişcare (lista Renaissance la alegerile europene din 26 mai), şi Ciudadanos s-au aliat în noul grup liberal format la iniţiativa preşedintelui francez în Parlamentul European, grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa + Renaissance + USR PLUS, redenumit Renew Europe ('Înnoim Europa'). Acest grup încearcă să fie un grup balama în noul legislativ european pentru a forma o majoritate progresistă, după ce popularii şi socialiştii nu mai au împreună majoritatea pe care o aveau în legislatura care s-a încheiat.
La nivel local, alianţele cu extrema-dreaptă, indiferent cine ar fi ea, nu corespund valorilor noastre, a atenţionat un purtător de cuvânt al Ministerului francez pentru Afaceri Europene, referindu-se la înţelegerea partidului Ciudadanos cu formaţiunea de extremă dreapta Vox. Vor trebui să existe consecinţe la nivelul grupului (Renew Europe), a adăugat acelaşi purtător de cuvânt. De asemenea, într-o declaraţie acordată publicaţiei spaniole El Pais, ministrul francez al afacerilor europene, Amelie de Montchalin, a avertizat la rândul ei că o alianţă cu extrema-dreaptă la nivel local, aşa cum vedem în Spania, nu este o opţiune.
Formaţiunea Ciudadanos a reacţionat printr-o scurtă declaraţie în care a afirmat că are o colaborare apropiată cu partidul lui Macron, manifestându-şi speranţa că acesta din urmă va continua să o sprijine în noul grup liberal din PE. O reacţie mai dură a avut liderul partidului Vox, Santiago Abascal, care a criticat pe Twitter interferenţa umilitoare a preşedintelui Macron, care tratează Spania ca şi când ar fi o provincie franceză, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News