Președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat un avertisment pentru România și Moldova.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat că "dacă Rusia câștigă în Ucraina, România și Moldova vor fi amenințate". Totodată, acesta a afirmat că în această situație s-ar schimba și viața francezilor, iar Europa nu avea securitate.
"Dacă Rusia va câștiga acest război, credibilitatea Europei va fi redusă la zero. Ce fel de credibilitate va avea Uniunea Europeană la ea acasă, dacă va permite acest lucru? Ce securitate vor mai avea europenii? Credeți că polonezii, lituanienii, estonienii, letonii, românii, bulgarii vor mai avea o secundă de pace? Ce să mai vorbim despre Republica Moldova, care nici măcar nu este membră UE, dar care va fi amenințată instantaneu.
Dacă Rusia ar câștiga, viața francezilor s-ar schimba. Nu am mai avea deloc securitate în Europa. Cine s-ar putea gândi, pentru o singură secundă, că președintele Putin, care nu a respectat niciuna dintre limitele și niciunul dintre angajamentele sale, s-ar opri acolo (Ucraina n.r.)", a declarat Emmanuel Macron, transmite Digi 24.
După aceste declarații ale lui Emmanuel Macron a apărut și o primă reacţie de la Moscova.
"Sunt vise nebune și paranoice", a spus şeful spionajului rusesc Serghei Narîşkin, scrie news.ro.
"Așadar, știți, aș dori să-i sfătuiesc pe Macron și pe Séjourné (ministrul francez de Externe), și pe liderii regimurilor baltice neonaziste, să-l citească pe Paustovsky", a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu