Emmanuel Macron vrea ca bagheta franțuească să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Președintele francez a făcut acest anunț zilele trecute la o întâlnire cu reprezentanții confederației naționale a brutarilor patiseri, notează BBC News.
„Franța este o țară de excelență în domeniul pâinii, pentru că bagheta este trimisă în toată lumea. Trebuie să păstrăm această excelență și trebuie să o înscriem în patrimoniu", a declarat Emmanuel Macron.
Brutarii francezi își doresc și ei ca bagheta să intre pe lista UNESCO, fiind inspirați de succesul înregistrat de pizza din Napoli. Mai precis, tehnica de răsucire napoletană a aluatului de pizza a fost inclusă, în decembrie, în patrimoniul UNESCO, care are ca scop păstrarea tradițiilor.
Legislaţia franceză protejează bagheta încă din 1993. Brutarii nu au voie să folosească decât 4 ingrediente: făină de grâu, apă, drojdie şi sare, nu poate fi congelată şi nu i se pot adăuga conservanţi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu