Spre deosebire de efectul pozitiv al zâmbetului în întâlnirile față în față, folosirea emoticoanelor - simboluri grafice pentru diferite emoții - în corespondența de serviciu nu îmbunătățește tonul mesajului. Mai mult, ea poate lăsa impresia de incompetență, este concluzia unui studiu recent, preluat de Xinhua.
În contexul actual în care emoticoanele au început să fie folosite ca substitute pentru cuvinte în mesaje, aplicații de chat sau email, o echipă de cercetători din Israel și Olanda a realizat un studiu care poate fi considerat "prima analiză sistematică asupra efectului emoticoanelor în formarea primei impresii la locul de muncă".
"Eram foarte optimist în ceea ce privește impactul pozitiv al emoticoanelor, dar primele rezultate sunt surprinzătoare", a declarat pentru CNN Ella Glikson, unul dintre autorii studiului, de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel.
Studiul, potrivit Agerpres, publicat în Social Psychological and Personality Science, a fost realizat cu ajutorul a trei experimente în care au fost implicați 549 de participanți, din 29 de țări.
Concluzia a fost că "un zâmbăreț nu este echivalentul unui zâmbet", iar efectul pozitiv al emoticoanelor asupra tonului mesajului este deseori umbrit de percepția competenței scăzute a celui care a trimis mesajul.
O altă concluzie a studiului a fost că impresia unei competențe scăzute duce la scăderea dorinței destinatarului de a împărtăși informații cu expeditorul, ceea ce poate avea ca rezultat o relație de lucru dificilă.
Din punctul de vedere al variabilei genului, destinatarii erau mai degrabă înclinați să presupună că email-ul cu "fețe zâmbitoare" fusese trimis de o femeie.
Glikson spune că studiul ar putea constitui un ghid util pentru tânăra generație care folosește dispozitivele mobile și limbajul internetului.
"Pe măsură ce folosirea emoji se transformă într-un limbaj, trebuie să învățăm regulile de folosire și limitele acestuia", a adăugat Glikson.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu