DeCeNews vă prezintă o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs.
Candva am povestit o istorioara, care imi place mult, cuiva. Era vorba de un zeu care se plimba intr-o padure, undeva in Estul indepartat. Prima data zeul a intalnit un ascet care medita in liniste. Acesta a recunoscut imediat natura divina a zeului si i-a cerut sa ii spuna cate vieti mai are pana cand va ajunge in la izbavirea finala. Zeul l-a privit si i-a raspuns: “datorita zelului de care dai dovada mai ai doar o singura viata in afara de cea pe care o traiesti acum!”. Furios, ascetul a raspuns: “Cum asa? Eu ma straduiesc si meditez de dimineata pana seara sub acest copac si nu voi fi eliberat la sfarsitul vietii? Inseamna ca toate eforturile mele sunt in zadar!”
Putin mai incolo de ascet era un alt personaj, cu ceva mai putina minte, care dansa si radea incontinuu, incercand, dupa putina sa inteligenta, sa obtina mantuirea prin dans si rasete. Auzind conversatia, acesta il intreaba si el pe zeu cate vieti mai are de trait pana la eventuala eliberare din roata Karmei. Zeul i-a raspuns plin de ironie: “pentru tine cred ca sunt necesare cam patru-cinci sute de vieti ca sa poti fi eliberat! Mai ai inca multe de invatat dansatorule!” A fost se pare cel mai bun raspuns posibil pentru dansator, care a inceput sa se agite si sa rada si mai tare, spunand ca este cea mai fericita zi din viata lui de pana atunci, fiindca raspunsul este foarte optimist, in conditiile in care si el era constient ca nu are decat putina minte, si nici ceea ce face nu a fost prea corect.
Deodata in acel moment, din inaltul cerului s-a auzit vocea divina, tunatoare, catre dansator: “Fiule esti mantuit!”. Dupa care doar o profunda si apasatoare liniste. Doar liniste...
Am spus aceasta poveste acum aproape douazeci de ani, unui om care suferea in acel moment de o boala incurabila, si stia ca mai are foarte putin de trait si in ciuda tratamentului pe care il facea nu mai avea nici o sansa. A hotarat atunci sa isi acorde sansa sa traiasca in pace zilele pe care le mai avea. A inceput sa faca un lucru care noua celorlalti ne reuseste extrem de rar: sa se bucure de fiecare clipa pe care o traia.
Imi spunea ca in viata lui nu a avut timp sa citeasca. S-a hotarat atunci sa citeasca o carte in fiecare saptamana, sa guste fiecare lucru nou care il citea. Intre timp au aparut calculatoarele. Iar astazi...in cel mai recent email pe care mi l-a dat imi spune ca are un hard disc plin de carti...pe care le citeste cu aceeasi pasiune ca pe vremuri. Mai spune ca vocea divina s-a auzit atunci si pentru el. A invatat sa savureze bucuriile vietii...
Pana saptamana viitoare va propun sa va ganditi in fiecare zi ce inseamna sa va bucurati de viata. Ce anume va provoaca bucurie? Este prezenta unui membru de familie? Sau a unui prieten? Sau poate zapada argintie de afara? Munca de la serviciu? Catelul pe care l-ati luat de pe strada si va este deja membru cu drepturi depline in familie? Doar dumneavoastra stiti mai bine!
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu