DeCeNews vă prezintă o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs.
[/caption]
Regăsirea centrului-meditaţie şi echilibru (11)
"Când am început să practic posturile potrivite am căpătat senzaţia ca foarte multe lucruri dispar din viata mea-în mod special tensiunea şi lucrurile inadecvate" Patricia Sullivan
***
Imaginea practicanţilor unuia dintre cele mai vechi şi respectate sisteme de practica a meditaţiei (este vorba despre yoga) este legata în ochii multora de oameni stand nemişcaţi în poziţii uneori contorsionate. Oare sunt acestea necesare cu adevărat pentru cineva care doreşte să mediteze? Oare exista avantaje ale acestor posturi pe care le-am putea folosi practicând variante simplificate ale lor, mai accesibile pentru europeni (care au o mobilitate mai mica a articulaţiilor fata de asiatici)? Voi încerca să răspund la aceste întrebări în articolul de azi.
***
Prima observaţie de la care putem porni pentru a ne răspunde la aceste întrebări ar fi legătura profunda dintre starea emoţionala şi starea corpului. O minte agitata ne face să avem un corp agitat, în timp ce o minte aflata într-o stare liniştită ne da în mod involuntar o poziţie stabila a corpului.
Relaţia poate fi folosita şi în sens invers, găsind o poziţie comoda şi stabila pentru corp emoţiile se calmează şi mintea devine liniştită. Repetarea zilnica a acestor exerciţii de stabilitate prin postura poate avea beneficii remarcabile pentru organism din punct de vedere al sănătăţii şi al scăderii stresului.
Emblematice pentru practicanţii anumitor sisteme de yoga, aceste poziţii trebuie să deschidă preferenţial anumite circuite energetice şi să limiteze altele în asa fel încât să favorizeze anumite stari emoţionale şi mentale care să ajute concentrarea. Este cunoscut de exemplu cazul uşor amuzant al celebrului violonist Yehudi Menuhin care obişnuia să se relaxeze în pauzele de la concertele sale în asa numita poziţie a arborelui. Spunea ca exersarea acestei poziţii îl ajuta enorm să se concentreze în timpul concertului.
As recomanda ca un bun compromis pentru cei ce învăţa arta meditaţiei orice poziţie stabila, simetrica şi uşor de menţinut pentru mai mult timp, în care coloana sta dreapta, verticala.
Exerciţiul pe care vi-l propun în aceasta săptămâna consta în a învăţa şi exersa postura numita "vajrasana" a carei descriere o găsiţi foarte uşor pe internet cu ajutorul unui motor de căutare. Nu uitaţi să respectaţi una din regulile de baza din orice disciplina spirituala: blândeţea. Aceasta înseamnă să nu va forţaţi organismul în procesul de învăţare. Adoptarea unei posturi corecte pentru meditaţie se învăţa mai degrabă în timp decât "din prima". În fond se spune ca nici Roma nu a fost construită într-o singura zi...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu