Emoţii pentru David Popovici. Se va lupta pentru Trofeul Sette Colli de la Roma

foto: Facebook, David Popovici
foto: Facebook, David Popovici

David Popovici concurează la 100 şi 200 m liber la ediţia a 59-a a Trofeului Sette Colli de la Roma.

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european la 100 şi 200 m liber, va lua startul în cele două probe la ediţia a 59-a a Sette Colli Trophy de la Foro Italico (Roma), o competiţie internaţională care se desfăşoară între 23 şi 25 iunie.

Pentru David Popovici va fi ultimul concurs înainte de participarea la Mondialele de nataţie de la Fukuoka (13-30 iulie). La competiţia italiană şi-au anunţat participarea aproape 500 de sportivi din 30 de ţări.

Este un concurs de pregătire, nu are o importanţă aparte. N-avem niciun obiectiv pentru acest concurs. Vrem doar să concurăm. Sunt câteva aspecte tehnice pe care le vom urmări. Pregătirea lui David se desfăşoară în parametrii doriţi. pentru Fukuoka, unde va concura la 100 şi 200 m liber, a declarat antrenorul Adrian Rădulescu pentru Agerpres.

Printre concurenţii de top se numără britanicii Tom Dean, campion olimpic la 200 m liber, Lewis Burras, deţinătorul recordului naţional la 100 m liber, Matts Richards şi Duncan Scott, campioni olimpici cu ştafeta de 4x200 m liber, ungurul Kristof Milak, campion olimpic la 200 m fluture, şi italianul Thomas Ceccon, campion mondial la 100 m spate şi ştafetă 4x100 m mixt.

La Foro Italico vor fi prezenţi şi alţi înotători români, care vor profita de acest concurs de verificare pentru competiţiile ulterioare: Alexandru Stoica (50 şi 100 m liber), Daniel Nicuşan (50, 100 şi 200 m bras), Denis Popescu (50 şi 100 m spate, 50 m fluture), Andrei Anghel (50, 100 m spate, 50 m fluture), Tobias Dumitrache (50, 100 şi 200 m fluture), Andrei Ungur (50 şi 100 m spate, 50 m fluture, 100 m liber), Daniel Martin (50 şi 100 m fluture), Mihai Gergely (50, 100 m liber, 200 m mixt), Henrietta Fangli (50, 100 şi 200 m bras), Victoriţa Bogdăneci (50, 100 m fluture).

Finala probei de 100 m liber are loc sâmbătă, iar cea de 200 m liber este programată pentru duminică.

La Mondialele de la Fukuoka, România va avea doar doi reprezentanţi: David Popovici şi Andrei Anghel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel