EMOȚIILE care declanșează boli, dezvăluite de Ivan Bogdan, terapeut psiho-emoțional: Tot ce doare acolo are legătură cu emoţia întristării

Rana umilinţei / Pexels, Chalo Garcia
Rana umilinţei / Pexels, Chalo Garcia

Diabeticii au conflicte nerezolvate din trecut, cardiacii sunt neîmpliniţi, bolnavii de plămâni se simt neputincioşi, iar suferinzii de hernie de disc au regrete. Ivan Bogdan, terapeut psiho-emoțional, a explicat în emisiunea ”Voi cu Voicu” de la Antena 3 care sunt emoțiile care duc la declanșarea bolilor şi ce trebuie să facem pentru a ne vindeca. 

Alegeri prezidentiale 2024

Psihologii spun că trăim din două perspective, conştient şi inconştient, iar subconştientul reprezintă cam 97% din structurile noastre. Ce este cu adevărat interesant se referă la informaţia de la nivelul minţii inconştiente care, în cea mai mare parte, ne dictează reacţiile şi îşi lasă amprenta peste toate acţiunile noastre de zi cu zi.

"Încă din stadiul în care copilul e în pântece se întâmplă lucruri pe parte subconştientă. Dacă unul dintre părinţi afirmă că nu-şi doreşte fată şi vrea băiat, atunci fetiţa care se va naşte va purta toată viaţa în suflet sentimentul că nu e dorit. Să spui că vrei fată şi nu vrei băiat sau invers e ca şi cum ai zice că vrei să trăiască unul sau altul. În momentul în care se naşte, copilul care şi-a auzit încă din pântec părinţii discutând pe acest subiect va avea deja setat în el programul lipsei dorinţei de a mai trăi. Va trăi toată viaţa pe un fond depresiv." este afirmaţia lui Ivan Bogdan.

Michael Jackson, abuzat emoţional de tatăl său. Îi spunea că avea nasul hidos.

"Să luăm cazul lui Michael Jackson. Mulţi ştiu că s-a automutilat dar nu şi de ce, ce l-a împins să facă asta. Michael a fost împins subconştient să-şi facă toate acele operaţii pentru că, ghiciţi ce... tatăl lui l-a criticat în mod constant pentru nasul lui. Îi spunea mereu că are un nas urât. Artistul a simţit, ca şi copil, umilinţa, fără doar şi poate. La doar 7 ani a primit aceste cuvinte dure de la tatăl său. Rana de umilinţă duce întotdeauna către zona asta de masochism." este concluzia terapeutului.

Rana umilinţei vine din copilărie

"Tot ce înseamnă modificări la propria persoană, la faţă, buze etc. vine din rana umilinţei pe care cineva a avut-o în trecut, indiferent de vârstă. Cum vă explicaţi faptul că dincolo de faimă, faimă de care s-au bucurat pe lângă Michael Jackson şi mulţi alţii ca Whitney Huston, Elvis Presley şi atâţia alţii, toate aceste vedete n-au putut totuşi, conştient, să se alinieze, să se armonizeze cu ei înşişi şi să cunoască împlinirea sufletească?" a completat specialistul.

Neputința și nemulțumirea duc la diabet

"Încă o curiozitate pentru cei care nu ştiau: orice persoană suferindă de diabet nu s-a îmbolnăvit neapărat din cauza stilului alimentar nesănătos sau a stresului. Dacă ne întoarcem la momentul în care s-a creat acest dezechilibru la nivelul pancreasului, vom vedea că acolo, în etapa aceea din viaţă, există o emoţie puternică care a declanşat totul şi a setat o predispoziţie pentru îmbolnăvire. Diabeticii sunt cei care cândva, în trecut, au întâmpinat o situaţie pe care au simţit că nu o pot controla şi tocmai acest sentiment de neputinţă şi nemulţumire este cel care duce la blocaj emoţional şi mai departe la deficitul de insulină, gastrită, ulcer, colon iritabil şi altele."

Hernia de disc, legată de regrete

Durerile de spate, de asemenea, vin din emoţii negative, din trecut, din traume. Supărările şi neîmplinirile noastre ne atacă şi ne dau dureri, de exemplu hernia de disc e legată emoţional de zona de regrete. La fel, tot ce este pe zona chakrei inimii unde se află şi plămânii, tot ce doare acolo, chiar şi dacă vorbim de o tuse banală, are legătură cu emoţia întristării. De regulă, în cazul femeilor, plămânul afectat este pe partea dreaptă iar la bărbaţi suferinţa se localizează pe plămânul stâng.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel