Enceladus, satelitul înghețat al lui Saturn, ar putea susţine viaţa

Foto: Freepik
Foto: Freepik

S-au descoperit noi posibile condiţii de viaţă pe unul din sateliţii lui Saturn.

Concentraţii ridicate de fosfor, un element esenţial pentru toate procesele biologice de pe Terra, au fost detectate în cristale de gheaţă expulzate din oceanul subteran al uneia dintre lunile lui Saturn. Astfel, Enceladus ar putea susţine condiţii de viaţă, potrivit cercetătorilor.

Datele au fost colectate de sonda Cassini a NASA, prima care a ajuns pe orbita lui Saturn în timpul unei misiuni de exploatare a inelelor şi a sateliţilor acestuia în perioada 2004-2017, potrivit Reuters.

Studiul publicat în revista Nature, realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, a confirmat anterior prezenţa în granulele de gheaţă de pe Enceladus a unei bogate varietăţi de minerale şi molecule organice complexe, inclusiv ingredientele pentru aminoacizi, componente-cheie ale vieţii.

Fosforul, cel mai puţin abundent dintre cele şase elemente chimice considerate necesare tuturor fiinţelor vii - celelalte sunt carbon, oxigen, hidrogen, azot şi sulf - a lipsit până acum din arealul exploatat. Este pentru prima dată când acest element esenţial a fost descoperit într-un ocean care nu se află pe Terra, a spus conducătorul studiului, Frank Postberg, cercetător în domeniul ştiinţei planetelor la Free University din Berlin, potrvit sursei citate.

Studiul are la bază măsurători realizate de Cassini în timp ce survola prin granulele de gheaţă bogate în sare ejectate în spaţiu de gheizerele situate în oceanul subteran de la polul sudic al lui Enceladus. Fosforul este un element esenţial din structura ADN şi componentă esenţială din membranele celulelor şi a moleculelor transportatoare de energie, prezente în toate formele de viaţă de pe planeta Pământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel