Enel, campanie globală de strângere de fonduri pentru refugiații din Ucraina

Enel
Enel

Grupul Enel a lansat o campanie globală de strângere de fonduri pentru refugiații din Ucraina.

Grupul Enel a lansat o campanie globală de strângere de fonduri, în rândul angajaților, pentru a sprijini activitățile desfășurate de organizația Salvați Copiii și de către UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite), ca răspuns la urgența umanitară care afectează Ucraina, cu scopul de a ajuta civilii. Cele două asociații desfășoară deja diverse acțiuni umanitare pentru a răspunde nevoilor refugiaților și persoanelor evacuate, în țară și în țările învecinate.

Enel Cuore, organizația non-profit a Enel care sprijină inițiative în beneficiul persoanelor vulnerabile și dezavantajate încă din anul 2003, va dubla fiecare donație făcută de colegi către una sau ambele asociații pe parcursul campaniei de două săptămâni.

Salvați Copiii luptă de peste 100 de ani pentru a salva copiii aflați în situații de risc și pentru a le garanta un viitor sigur. Organizația este prezentă în Ucraina din 2014 și distribuie produse de bază copiilor care sosesc în Polonia și România, țări în care Salvați Copiii desfășoară activități specifice ce vizează minorii neînsoțiți sau cei separați de familii. De asemenea, a amenajat spații în care copiii, datorită sprijinului oferit de personal specializat, se pot juca și sunt ajutați să proceseze trauma pe care au trăit-o și să își găsească liniștea.

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, protejează persoanele forțate să-și părăsească locuințele din cauza conflictelor și persecuției. Este activă în peste 130 de țări pentru a proteja milioane de oameni, oferind asistență care salvează vieți, apărând drepturile fundamentale ale omului și ajutând persoanele să-și construiască un viitor mai bun. În raport cu situația de urgență din prezent, UNHCR activează în Ucraina, România, Ungaria și Polonia. Mai mult, a înființat două noi centre de primire în Italia pentru femeile și copiii care părăsesc Ucraina, acoperindu-le nevoile de bază.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel