Enel, după ce un primar din judeţul Arad s-a plâns de costurile avizelor: Sunt reglementate de legislaţie

Grupul Enel a reacţionat după criticile lansate de un primar din judeţul Arad, care s-a declarat "revoltat" de taxele impuse de distribuitorul local de energie electrică pentru emiterea unor avize, compania arătând că acestea sunt reglementate de legislaţie.

"Regulile specifice privind emiterea de avize (ca de exemplu, avizele de amplasament) precum şi suportarea costurilor asociate emiterii acestora de către solicitanţii lor sunt stabilite în legislaţia aflată în vigoare, cu titlu de exemplu: Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, Ordinul ANRE nr. 25/2016 privind aprobarea metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea, Ordinul ANRE nr. 114/2014 pentru aprobarea tarifelor de emitere şi actualizare a avizelor tehnice de racordare, a certificatelor de racordare şi a avizelor de amplasament. Ca atare, atât existenţa acestor costuri, precum şi cuantumul lor, sunt reglementate de legislatia în vigoare, astfel că acestea nu sunt nici stabilite şi nici reglementate de către distribuitorii de energie electrică", arată Enel într-un punct de vedere transmis, joi, Agerpres.

Compania face precizări şi cu privire la amplasarea pe domeniul public al stâlpilor.

"În ceea ce priveşte existenţa stâlpilor pe terenurile de proprietate publică, menţionăm faptul că proiectarea, realizarea şi punerea în funcţiune a tuturor reţelelor sunt efectuate conform normativelor tehnice şi legislaţiei în vigoare la acel moment, astfel că taxe adiţionale pentru ocuparea domeniului public de către elementele de reţea nu pot fi impuse de către autoritatea locală", arată Enel.

Primarul comunei arădene Zăbrani, Marian Toader, s-a declarat "revoltat" de taxele impuse de distribuitorul local de energie electrică pentru emiterea unor avize necesare proiectelor pe care administraţia locală le are în derulare, arătând că doar pentru asfaltarea unei străzi de 700 de metri s-a emis o factură de 5.696,98 lei, iar din bugetul local se scot anual zeci de mii de lei pentru achitarea acestor taxe.

Marian Toader şi-a prezentat nemulţumirile pe Facebook, unde a postat şi o factură primită de la E-Distribuţie Banat SA, pentru ca localnicii să afle cum o parte din banii comunei merg pe avizele necesare proiectelor.

"Ca să pot începe (în sfârşit) lucrările de asfaltare a unei străzi în localitatea Chesinţ, în lungime totală de 700 metri, mai am nevoie de un aviz! Avizul Enel, bineînţeles! Pentru ca să-l emită, trebuie să plătesc o taxă în sumă de 5.696,98 lei! Asta, în condiţiile în care Enel, pentru cei peste 3.500 stâlpi pe care îi are în proprietate pe raza UAT Zăbrani, plăteşte drept taxă ZERO LEI! Să nu uităm că Enel este o companie privată (care a blocat şi blochează în continuare o sumedenie de proiecte)", a scris primarul comunei arădene Zăbrani.

Contactat de Agerpres, edilul a declarat, miercuri, că zeci de mii de lei sunt plătiţi anual către E-Distribuţie Banat SA, companie care face parte din grupul Enel, pentru ca anumite proiecte să poată fi derulate în comună.

"Dacă am lucrări la drumuri sau trotuare pe marginea cărora există stâlpi de electricitate, nu doar că plătesc sume foarte mari pe avize, dar Enel îmi impune şi anumite lucrări pe cheltuiala mea, cum ar fi dublarea izolatorilor, schimbarea lor sau a unor cabluri de tensiune. Aşa se duc sume foarte mari din buget, pentru că lucrările nu sunt ieftine. E revoltător că aceste taxe pentru avize sunt exagerate, mai ales când avem un PUZ, pentru că ele se calculează în funcţie de valoarea proiectului. La Enel nici nu se aplică legea achiziţiilor publice, ei ţi-au emis factura şi trebuie să plăteşti, altfel rămâi blocat", a precizat primarul.

Edilul a spus că legea nu-i permite să aibă o poziţie similară faţă de companie, chiar dacă e privată.

"Noi nu îi putem taxa pentru stâlpii de pe domeniul public al comunei pentru că ei au o lege specială. E corect?", a mai spus primarul comunei.

În cazul străzii de 700 de metri care urmează să fie asfaltată, lucrările se ridică la suma de 360.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel