ENEL, emisiune de obligaţiuni multi-tranşă. Prima emisiune care vizează decarbonizarea completă

Fotografie creată de Wilson Ardila, de la Pexels
Fotografie creată de Wilson Ardila, de la Pexels

 

ENEL LANSEAZĂ CU SUCCES O EMISIUNE DE OBLIGAŢIUNI MULTI-TRANŞĂ ASOCIATE OBIECTIVELOR DE SUSTENABILITATE, DE 3,5 MILIARDE DE DOLARI, PE PIEŢELE AMERICANE ŞI INTERNAŢIONALE, PRIMA EMISIUNE DIN LUME A UNUI GRUP ENERGETIC MULTINAȚIONAL, CARE VIZEAZĂ DECARBONIZAREA COMPLETĂ

 

Enel Finance International N.V. („EFI”), compania financiară înregistrată în Olanda controlată de Enel S.p.A.(“Enel”)[1], a lansat, ieri, pentru investitoriidin piețele americane și internaționale, o emisiune de obligațiuni multi-tranșă asociate obiectivelor de sustenabilitate, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari (echivalentul a aproximativ 3,3 miliarde euro). Emisiunea este asociată obiectivului de sustenabilitate al Enel care vizează reducerea emisiilor directe de gaze cu efect de seră (Scopul 1), contribuind la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 13 al Organizației Națiunilor Unite (Acțiune climatică), și în conformitate cu cadrul de finanțare durabilă al Grupului.

Pentru prima dată pentru un grup energetic multinațional, o emisiune de obligațiuni este corelată unei traiectorii către decarbonizare completă, tranșele de 30 de ani fiind legate de obiectivul Grupului de a realiza zero emisii directe de gaze cu efect de seră din generarea de energie electrică și căldură, până în 2040.

„Cu această nouă emisiune de obligațiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate, accelerăm atingerea obiectivelor noastre de finanțare durabilă și implementăm pe deplin conceptul de Stakeholder Capitalism,” a declarat Francesco Starace, CEO al Grupului Enel. „Crearea de valoare pe termen lung va fi posibilă doar dacă se bazează pe modele de afaceri durabile, care iau în considerare toți stakeholderii relevanți. Această tranzacție, prima de acest fel lansată de un grup energetic multinațional, include și o tranșă care este legată de obiectivul Grupului Enel de a atinge zero emisii directe de gaze cu efect de seră până în 2040. Tranzacția va contribui la traiectoria de reducere a costului datoriei stabilit pentru perioada 2022-2024, la implementarea Strategiei noastre, care va fi benefică pentru toți stakeholderii, precum și pentru independența energetică a țărilor în care ne desfășurăm activitatea.”

Obligațiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de 2,5 ori, înregistrând oferte de circa 9,2 miliarde de dolari și o participare semnificativă din partea investitorilor responsabili social SRI, permițând Grupului Enel să-și diversifice baza de investitori; noua emisiune accelerează totodată realizarea obiectivelor Grupului privind raportul dintre sursele de finanțare sustenabilă și totalul datoriilor brute, stabilit la 65% pentru 2024 și peste 70% pentru 2030.

Succesul noii emisiunii este o recunoaștere evidentă a strategiei de sustenabilitate a grupului și a capacității sale de a genera valoare, contribuind la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite.

Venitul din emisiune ar urma să fie folosite de către EFI pentru a finanța nevoile curente ale Grupului.

Tranzacția este conformă cu Cadrul actualizat în ianuarie 2022, care integrează pe deplin sustenabilitatea în programul global de finanțare al Grupului, prin obligațiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate, împrumuturi asociate obiectivelor de sustenabilitate, SDG Commercial Paper Programs, derivate de schimb valutar asociate obiectivelor de sustenabilitate, derivate de dobândă asociate obiectivelor de sustenabilitate și garanții asociate obiectivelor de sustenabilitate.

Cadrul este aliniat cu „Principiile obligațiunilor asociate obiectivelor de sustenabilitate” ale Asociației pieței de capital internaționale (ICMA) și cu „Principiile de împrumut asociat obiectivelor de sustenabilitate” ale Loan Market Association’s (LMA), verificate de Second Party Provider V.E.

Odată cu prezentarea Planul Strategic către comunitatea financiară, în noiembrie 2021, Enel și-a avansat cu 10 ani angajamentul „Net Zero”, din 2050 până în 2040, atât pentru emisiile directe, cât și pentru cele indirecte în ansamblu. Acest angajament include eliminarea treptată a tuturor emisiilor directe și indirecte provenite din producerea și vânzările de energie electrică către clienții finali, precum și vânzările de gaze - ceea ce presupune ieșirea din activitatea de retail a gazelor până la acea dată - fără a recurge la măsuri compensatorii.

Complementar avansării de la 2050 la 2040, a obiectivelului de decarbonizare completă a mixului său energetic, Enel și-a reiterat obiectivul de reducere până în 2030 a emisiilor directe de gaze cu efect de seră în Scopul 1, până la un nivel cu 80% mai scăzut față de 2017, ceea ce ar însemna o valoare de cel mult 82g CO2eq / kWh. Ținta este certificată de inițiativa Science Based Targets (SBTi) ca fiind eficientă în efortul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C peste nivelurile preindustriale.

Calea preconizată către obiectivul din 2040 include, de asemenea, un obiectiv privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (Scopul1), cantitate măsurată în grame de CO2eq/kWh, egală sau mai mică de 1480CO2eq/kWh, până în 2024.

Astfel, emisiunea este structurată în urmatoarele patru tranșe:

1. 750 milioane de dolari la o rată fixă de 4,250%, cu data alocării stabilită pentru 15 iunie 2022 și maturitate la 15 iunie 2025:

- prețul de emisiune a fost stabilit la 99,580%, iar randamentul efectiv la scadență este egal cu 4,401%;

- rata dobânzii va rămâne neschimbată până la scadență, sub rezerva realizării unui obiectiv de performanță durabilă (SPT – Sustainability Performance Target) egal sau mai mic decât 148gCO2eq/kWh, la 31 decembrie 2023; dacă SPT nu este atins, se va aplica un mecanism de creștere a ratei cu 25 puncte de bază (bps), începând cu prima perioadă de dobândă ulterioară publicării raportului emis de un expert terț cu privire la emisiile directe de gaze cu efect de seră și metodologia de măsurare a emisiilor de CO2eq aplicate de Grup;

2. 750 de milioane de dolari la o rată fixă de 4,625%, cu data alocării stabilită pentru 15 iunie 2022 și maturitate la 15 iunie2027:

- prețul de emisiune a fost stabilit la 99,788%, iar randamentul efectiv la scadență este egal cu 4,673%;

- rata dobânzii va rămâne neschimbată până la scadență, sub rezerva realizării unui SPT egal sau mai mic decât 140gCO2eq/kWh, la 31 decembrie 2024;

- dacă SPT nu este atins, se va aplica un mecanism de creștere a ratei cu 25 puncte de bază (bps), începând cu prima perioadă de dobândă ulterioară publicării raportului emis de un expert terț cu privire la emisiile directe de gaze cu efect de seră și metodologia de măsurare a emisiilor de CO2eq aplicate de Grup;

3. 1000 de milioane de dolari la o rată fixă de 5,000%, cu data alocării stabilită pentru 15 iunie 2022 și maturitate la 15 iunie 2032:

- prețul de emisiune a fost stabilit la 98,701%, iar randamentul efectiv la scadență este egal cu 5,168%;

- rata dobânzii va rămâne neschimbată până la scadență, sub rezerva realizării unui SPT egal sau mai mic decât 82CO2eq/kWh, începând cu 31 decembrie 2030;

- dacă SPT nu este atins, se va aplica un mecanism de creștere a ratei cu 25 puncte de bază (bps), începând cu prima perioadă de dobândă ulterioară publicării raportului emis de un expert terț cu privire la emisiile directe de gaze cu efect de seră și metodologia de măsurare a emisiilor de CO2eq aplicate de Grup;

4. 1000 de milioane de dolari la o rată fixă de 5,500%, cu data alocării stabilită pentru 15 iunie 2022 și maturitate la 15 iunie 2052:

- prețul de emisiune a fost stabilit la 98,784%, iar randamentul efectiv la scadență este egal cu 5,584%;

- rata dobânzii va rămâne neschimbată până la scadență, sub rezerva realizării unui SPT egal sau mai mic decât 0CO2eq/kWh, începând cu 31 decembrie 2040;

- dacă SPT nu este atins, se va aplica un mecanism de creștere a ratei cu 25 puncte de bază (bps), începând cu prima perioadă de dobândă ulterioară publicării raportului emis de un expert terț cu privire la emisiile directe de gaze cu efect de seră și metodologia de măsurare a emisiilor de CO2eq aplicate de Grup.

Informații suplimentare cu privire la emisiunea de obligațiuni, cadrul și avizul secundar aferent emis de V.E. sunt disponibile publicului pe site-ul web Enel, la:https://www.enel.com/investors/investing/sustainable-finance/sustainability-linked-finance. 

Pe lângă această tranzacție, EFI a semnat noi „Sustainability-Linked Cross Currency Swaps” cu un grup de bănci, pentru a acoperi riscul asociat cursului de schimb dolar-euro și a ratei dobânzii. Caracteristica notabilă a acestor instrumente derivate este angajamentul Grupului de a realiza SPT-uri specifice și ambițioase, cu o reducere sau penalizare în costul tranzacției pe baza capacității Grupului de a-și îndeplini SPT-urile.

Emisiunea de obligațiuni a fost susținută de un sindicat de bănci, iar co-subscriitori principali au fostBarclays, BBVA, BNP Paribas, Bank of America, Citigroup, Crédit Agricole, Crédit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, HSBC, J.P. Morgan, Morgan Stanley, Santander, Société Générale. Având în vedere caracteristicile sale, emisiunii i s-a atribuit un rating provizoriu de BBB+ de către Standard & Poor’s, BBB+ de către Fitch și Baa1 de către Moody’s.

[1] Ratingurile Enel: BBB+ (perspectivă stabilă) Standard & Poor’s, Baa1 (perspectivă stabilă) Moody’s, A- (perspectivă stabilă)Fitch.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel