Enel, Banca Europeană de Investiții (BEI), prin intermediul sucursalei sale de dezvoltare BEI Global, și SACE și-au unit forțele pentru a sprijini dezvoltarea programelor de energie regenerabilă și eficiență energetică în Brazilia, Columbia și Peru, prin instrumente de finanțare cu obiectiv sustenabil, pentru a atenua efectele cauzate de schimbările climatice. În acest scop, BEI a oferit Enel un cadru de finanțare în scop sustenabil, care prevede o finanțare valabilă în mai multe țări, valute și tipuri de business, de până la 600 de milioane de euro (echivalent cu peste 650 de milioane de dolari SUA), susținută de o garanție de la SACE.
Acest acord reprezintă prima operațiune a BEI-SACE cu obiectiv sustenabil și cea mai mare finanțare a băncii acordată unei entități din sectorul privat din afara Europei. Proiectele finanțate vor genera aproximativ 2.307 GWh energie curată în fiecare an, echivalentul consumului anual a 1,32 milioane de gospodării.
Ca parte a acordului, Enel Green Power Perú S.A.C., o filiala a Grupului Enel, a primit 130 de milioane de dolari pentru implementarea proiectelor eoliene și solare fotovoltaice ce însumează aproape 300 MW în Peru. Restul finanțării de 600 de milioane de euro va sprijini creșterea investițiilor durabile ale Grupului Enel în Brazilia și Columbia, prin proiecte ce vizează energia regenerabilă și distribuția acesteia.
„Acest nou acord cu Enel și SACE este o ilustrare perfectă a modului în care BEI intenționează să lucreze prin intermediul BEI Global, unde parteneriatele sunt esențiale. De asemenea, arată angajamentul nostru sporit pentru promovarea investițiilor durabile și ecologice în Brazilia, Columbia și Peru. Credem cu fermitate că numai prin stimularea tranziției energetice putem atinge obiectivele climatice globale, contribuind în același timp la creșterea economică și creând noi locuri de munca”, a declarat Ricardo Mourinho Félix, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.
„Împreună cu BEI și SACE, conducem transformarea finanțelor internaționale private și publice către o abordare legată de sustenabilitate”, a declarat directorul financiar al Enel Alberto De Paoli. „Această evoluție a finanțării durabile va sprijini creșterea pe termen lung și o tranziție justă, nu numai în Europa, ci și în America Latină, printr-o sinergie între actorii privați și publici care urmărește să impulsioneze dezvoltarea durabilă și să accelereze atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate, în conformitate cu Acordul de la Paris și Agenda 2030 a Națiunilor Unite.”
„Suntem mândri să facem parte din acest proiect major legat de investițiile sustenabile în America Latină, în colaborare și în sinergie cu Banca Europeană de Investiții și Enel”, a declarat Dario Liguti, Chief Underwriting Officer al SACE. „Datorită experienței și know-how-ului de peste 40 de ani, SACE contribuie la succesul „Made in Italy” în contexte complexe, în care rolul de reducere a riscurilor și de intermediar de afaceri este crucial. Credem că această operațiune va deschide calea spre intensificarea colaborării noastre cu BEI, mai ales în domeniul finanțării sustenabile".
Finanțarea de 600 de milioane de euro este legată de capacitatea Enel de a-și atinge obiectivul de reducere a emisiilor directe de gaze cu efect de seră (Scope 1), măsurate în grame de CO2eq/kWh, egal cu sau sub 148 gCO2eq/kWh până în 2023, contribuind astfel la Obiectivul 13 al ONU, privind Dezvoltarea Durabilă (SDG). În funcție de nivelul de realizare a acestui obiectiv, împrumutul prevede un mecanism step-up/step-down care va declanșa o ajustare a marjei.
Tranzacția este în conformitate cu Cadrul de finanțare legat de sustenabilitate al Enel, actualizat în ianuarie 2022, care integrează pe deplin sustenabilitatea în programul global de finanțare al Grupului, precum și cu EIB Climate Bank Roadmap. În plus, cadrul este în concordanță cu „Principiile obligațiunilor legate de sustenabilitate” ale International Capital Market Association (ICMA) și cu „Principiile împrumuturilor legate de sustenabilitate” ale Loan Market Association (LMA), verificate de V.E.
Enel împlinește 60 de ani anul acesta și este o companie energetică multinațională și un lider integrat pe piețele globale de electricitate și energie din surse regenerabile. Enel este cea mai mare companie de utilități din Europa după EBITDA din activități curente și activează în peste 30 de țări din lume, producând energie cu o capacitate instalată de circa 90 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri și, cu cei aproape 75 de milioane de utilizatori finali, este cel mai important operator de rețea la nivel global1. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, este cel mai mare jucător privat în domeniul energiei regenerabile și operează centrale cu o capacitate instalată de circa 54 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, America, Africa, Asia și Oceania. Enel X Global Retail, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este lider mondial în servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de 7,7 GW, gestionată la nivel global; compania a instalat 195 MW de capacitate de stocare și, în sectorul mobilității electrice, circa 245.000 de puncte de încărcare2 a vehiculelor electrice pe tot globul.
1 Operatorii publici nu sunt incluși.
2 Puncte de încărcare publice și private. Include puncte de interoperabilitate.
Banca Europeană de Investiții (BEI) finanțează proiecte în patru domenii prioritare: infrastructură, inovare, climă și mediu și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).
BEI Global este noua unitate specializată a Grupului BEI dedicată creșterii impactului parteneriatelor internaționale și finanțării dezvoltării. BEI Global este conceput pentru a promova parteneriate puternice și concentrate în interiorul Echipei Europene, alături de alte instituții de finanțare a dezvoltării și societatea civilă. BEI Global aduce Grupul mai aproape de oamenii, companiile și instituțiile locale prin intermediul birourilor din întreaga lume.
https://www.linkedin.com/company/eib-global/
SACE este o companie italiană de asigurări financiare, aflată în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor din Italia, specializată în sprijinirea afacerilor și mediului economic al țării printr-o gamă largă de instrumente și soluții pentru a susține competitivitatea în Italia și în întreaga lume. De peste patruzeci de ani, SACE este partenerul de referință pentru companiile italiene care exportă și se extind pe piețele externe. SACE sprijină și sistemul bancar, oferind garanții financiare pentru a facilita accesul companiilor la credit; acest rol a fost întărit de măsurile extraordinare introduse de Decretul de lichiditate al Italiei și de Decretul de simplificare. Măsurile recente au extins, de fapt, mandatul SACE dincolo de sprijinul tradițional pentru exporturi și internaționalizare, adăugând elemente importante precum sprijinul companiilor de pe piața internă și garanții pentru proiectele ecologice în implementarea Acordului verde italian - un nou mandat ceea ce face din SACE o instituție angajată în promovarea dezvoltării țării. Cu un portofoliu de tranzacții asigurate și garantate egal cu 166 de miliarde de euro în investiții, SACE deservește peste 33.000 de companii, în special IMM-uri, susținând creșterea acestora în Italia și pe aproximativ 200 de piețe externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu