DCMedia Group organizează astăzi, 25 martie, Energy Forum, ediția a XIII-a. Redăm principalele declarații din Energie.
”Ne apropiem, practic, de primul val de panouri fotovoltaice din România care va trebui să fie reciclate. Media de vârstă pentru aceste panouri fotovoltaice este undeva la 25-30 de ani și avem prima generație de panouri fotovoltaice care au fost puse deja de 25 de ani. Urmează să avem și această parte de reciclare. Avem ținta de 65% – media de reciclare a acestor deșeuri și ținte individuale pe anumite electronice și electrocasnice. Noi ne putem atinge ținta de 65% de reciclare din DE-uri fără să colectăm niciun singur panou de fotovoltaice. Asta este legea, au fost exceptate din cadrul normativ. Dorința noastră, în cadrul Comisiei de Mediu, este ca aceste panouri să nu ajungă pe câmpuri sau la groapa de gunoi” a spus Diana Buzoianu, președinta Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, în cadrul evenimentului Energy Forum 2025.
”Sunt pentru protecția mediului și pentru societatea civilă. Am fondat două ONG-uri. Știu foarte bine rolul societății civile și îl apreciez. Însă, în același timp, când ai litigii după litigii, orice act administrativ contestat, asta duce la blocaje și întârzieri. Când afirmi că pentru un rest de executat, de 2%, afectezi biodiversitatea dintr-o anumită zonă, sigur că poți să ai sau nu dreptate în instanță, dar așa cum este dreptul unei asociații să acționeze instanță, este și dreptul statului român și a companiilor din energie să se apere. Și atunci când o altă instanță dovedește reaua credință a celui care inițiază aceste litigii, avem o lege în țara asta care spune că este pasibil, acel făptaș, de o penalitate, de o sancțiune. Asta este legea, trebuie să o respectăm cu toții” a declarat Sebastian Burduja. Vezi mai multe declarații aici
Virgil Popescu, membru în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European a subliniat: ”Nu este normal să stăm cu centrale finalizate 90% și pentru 10% sau mai puțin să ne luptăm cu organizațiile de mediu. Oare ce este mai bine? Să stăm cu o investiție nefinalizată sau să o finalizăm și să și protejăm mediul? (...) România poate deveni un factor de asigurare a securității energetice a întregii regiuni, poate deveni un jucător foarte important al pieței de energie și gaze naturale din întreaga noastră zonă, putem deveni acel hub energetic de care regiunea are nevoie și putem asigurare securitate în aprovizionare a Republicii Moldova. (...) Până când nu o să văd interconectări între Austria și Slovacia, și Austria și Ungaria, nu o să mă opresc din a spune acest lucru: trebuie tras acest semnal de alarmă. Nu este normal ca-n Austria să se stranguleze fluxul de energie. Nu avem piață funcțională de energie electrică în UE atât timp cât energia nu circulă liberă. Nu putem vorbi de o piață funcțională de energie electrică, fără o interconectare adecvată între state”.
Istvan-Lorant Antal, președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României, pariază pe gazele naturale:
”Gazele naturale sunt extrem de importante. Gazele naturale sunt viitorul, adică aș paria, astăzi, că și peste 20 de ani vom consuma gaze naturale. Nu numai în Europa, ci și în întreaga lume. Pentru că o economie sănătoasă are nevoie și de gaze naturale. Dacă vrem, într-adevăr, să producem și să avem industrie”.
”În țări precum Germania, Franța, Olanda, au apărut centrale energetice virtuale, și este și o directivă care stabilește modul de funcționare. Sunt agregatori de energie. Se poate gândi o centrală virtuală la care participă diverși prosumatori, mici sau mari, și printr-un soft bine pus la punct, funcționează ca o centrală mare, care-și reglează foarte bine consumul și energia. Sunt cazuri de succes în Europa. Eu cred că ar trebui implementat și la noi” a punctat Ovidiu Jitaru, secretar al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României, în cadrul evenimentului, unde a mai vorbit și despre energia produsă din deșeuri, biomasă.
Mihai Pește, director general Rețele Electrice România, consideră că ”instalarea panourilor fotovoltaice pe casele oamenilor sau în zone unde pot deveni prosumatori este, cred, programul cel mai de succes de producție de energie, comparativ cu alte surse, pentru că acești prosumatori se instalează fără întăriri de rețea. Costul este zero, de racordare a acestora. În alte cazuri, în majoritatea lor, este necesară o așa-zisă întărire de rețea. Sunt zeci de gigawați blocați la racordare sau la punere în funcțiuni din cauza acestor întăriri de rețea”.
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a subliniat că au în vedere introducerea unor motoare termice sau chiar și turbine pe gaze în vederea suplinirii producției pe care au avut-o pe cărbune.
Daniela Dărăban, director Executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a punctat, în cadrul dezbaterii, că sunt foarte multe elemente noi pentru sistem, despre care, dacă nu vor fi abordate corect, vom vorbi inclusiv peste 10 ani și vom da vina pe Green Deal. ”Ne petrecem mult prea mult timp căutând de ce nu putem să facem ceea ce am putea să facem” a spus Daniela Dărăban. Aceasta precizează că ”dacă nu rezolvăm astăzi investițiile necesare, pentru că, în energie, investițiile în infrastructură îți apar în 4-5 ani, nu vom ajunge la un preț final sustenabil”.
Claudiu Butacu, președinte Asociația EFdeN, afirmă că prosumatorii au ajuns să fie blamați, deși ”nu s-a legat nimeni la rețea independent”, urmând, în fapt, anumite normative. ”Pentru mine, ce e important pe zona de prosumatori este să ne asigurăm că tehnologiile pe care le avem nu vor exploda mâine în casă. Multe echipamente iau foc, sunt dimensionate greșit și ar trebui să existe un ghidaj când oamenii își montează panouri” atrage atenția Claudiu Butacu.
Urmărește VIDEO toate intervențiile:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News