Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Engie pentru nereguli ce pot prejudicia bneficiarii.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat furnizorul de gaze din regiunea Centru-Braşov cu 50.000 de lei pentru nereguli care ar fi putut crea prejudicii beneficiarilor, a scris, pe pagina sa de Facebook, Sorin Claudiu Susanu, şeful ANPC Braşov.
Acesta nu menţionează numele companiei, însă furnizorul tradiţional de gaze în judeţul Braşov este Engie, iar ofertele menţionate sunt cele ale acestei companii. Agerpres a solicitat un punct de vedere al Engie, pe care îl vom publica de îndată ce îl vom primi.
"Aşa cum am declarat zilele trecute, verificările agenţilor economici care oferă utilităţi consumatorilor sunt în atenţia noastră şi, din păcate, am identificat noi probleme, care pot prejudicia beneficiarii. Pentru neregulile descoperite, societatea care furnizează gaze a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei şi a primit măsură de remediere a problemelor descoperite", a precizat Susanu, comisar-şef pentru regiunea Braşov în cadrul ANPC.
El a adăugat că vor continua controalele în acest domeniu.
"S-au analizat următoarele tipuri de contracte de furnizare a gazelor naturale, încheiate de operatorul economic cu consumatorii : ------GAS START (cu abonament), ------ e-CELSIUS (cu abonament), -----GAS 4U, ----CELSIUS 4 U (cu abonament), ------CELSIUS DUO (cu abonament), -----' CELSIUS PLUS (cu abonament) şi ------GAZ CONTROL (cu abonament). Din analiza acestora, se constată că beneficiarii, în calitate de consumatori, nu sunt informaţi complet şi corect asupra tarifului pe care trebuie să-l plătească pentru cantitatea de gaze naturale consumată şi facturată. Astfel, în contracte se indică o valoare, exprimată în "lei/kwh", ce reprezintă "preţ gaze naturale cu servicii de transport incluse". La art.3, din contracte, alin.3) şi alin.4) privind "Preţul Contractului", se menţionează "preţul final va include preţul gazelor naturale cu servicii de transport şi costuri de echilibrare incluse, tarif de distribuţie, costuri de înmagazinare" şi "orice alte tarife şi taxe ce vor fi introduse de autoritatea de reglementare competentă". Totodată, preţul de furnizare "nu include TVA, accize şi tarif de distribuţie", tarif care diferă, funcţie de operatorul de distribuţie şi categoria de consum, consumatorii neavând nicio informaţie în acest sens", precizează Susanu.
De asemenea, conform alin.1) de la art.3) din contracte, preţul de furnizare "se completează , după caz, cu un abonament", dar consumatorii nu sunt informaţi ce reprezintă acest abonament. Perioada de valabilitate a preţului indicat în contracte este de 12 sau 24 de luni, respectiv " preţ fix al gazului natural pe 12/24 luni", funcţie de tipul de contract, dar conform acestor contracte "preţul se poate actualiza ori de câte ori intervine o modificare a tarifelor reglementate ".
Potrivit reprezentantului ANPC, toate aceste menţiuni înscrise în contractele încheiate cu consumatorii nu reprezintă o informare clară şi completă asupra tarifului final plătit de consumatorul mediu, acesta fiind definit, conform Legii 363/2007, privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, că "acel consumator considerat că este rezonabil informat, atent şi precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici".
Deşi în toate contractele se stipulează că tarifele reglementate de ANRE pentru serviciile de distribuţie/transport se regăsesc actualizate pe o adresă de site (indicată în contracte), această informaţie este dificil sau chiar imposibil de accesat de către consumatorul mediu, mai arată Susanu.
"Astfel, prin modul de informare al consumatorilor şi prin omisiunile existente în contractele de furnizare a gazelor naturale, se constată că aspectele descrise sunt susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, determinându-l să ia o decizie de tranzacţionare (încheiere contract) pe care altfel nu ar fi luat-o, şi reprezintă o practică comercială înşelătoare. Având în vedere cele menţionate, se constată că operatorul economic a încălcat prevederile art.6, alin.1, lit.d) din Legea 363/2007 şi se sancţionează conform art.15, alin.1, lit.b) coroborat cu art.17, alin.2, lit.c) din Legea 363/2007", se menţionează în postarea reprezentantului ANPC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu