Guvernul a negociat facturile consumatorilor de energie electrică cu industriașii energiei regenerabile.
Reprezentanții industriei energiei regenerabile au stabilit, pe 17 aprilie, schema de sprijin pentru următorii doi ani.
Guvernul a fost de acord cu o reducere de 0,25 certificate/MWh, de patru ori mai puțin decât varianta inițială. În schimb, reprezentanții industriei eoliene s-au angajat să ofere consumatorilor energie ieftină. Metoda aleasă ar aduce o ieftinire de 12,5% a costurilor din certificate verzi pe care le suportă consumatorii în factura lunară, potrivit Asociației Investitorilor în Energia Eoliană din România.
Proiectul de lege al Ministerului Energiei prevedea redistribuirea subvenției cu un certificat verde/MWh. În replică, reprezentanții industriei eoliene au propus reducerea cu 0,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în rețea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu