Epidemie de naşteri premature şi cezariene, în decembrie. Mamele grăbesc naşterea, pentru a mai prinde concediul maternal de doi ani

Măsurile luate de guvernul condus de Emil Boc referitor la noile condiţii de acordare a concediului maternal au determinat tot mai multe mame cu sarcina aproape de termen să grăbească naşterea, apelând la cezariană. Toate incubatoarele de la Maternitatea Polizu din Bucureşti sunt ocupate, iar pentru a face faţă numărului mare de naşteri premature şi de cezariene programate în decembrie, medicii sunt obligaţi să împrumute incubatoare de la alte spitale.

Este şi cazul spitalului Polizu. „Tot mai multe femei nasc prin cezariană, unele din ele cerând expres această intervenţie, iar din cauza numărului neobişnuit de mare de naşteri premature, nu ne mai ajung incubatoarele şi suntem nevoiţi să le cerem de la alte spitale”, a explicat medicul primar obstetrică-ginecologie Gabriel Lemnete, care a adăugat că în acest moment toate cele 16 incubatoare ale spitalului Polizu sunt pline. În această situaţie s-a ajuns din cauza stresului cotidian care este din ce în ce mai mare, dar şi din cauză că multe femei încearcă să grăbească naşterea, pentru ca aceasta să aibă loc înainte de decembrie şi să beneficieze astfel de vechile reglementări privind concediul maternal şi indemnizația de creştere a copilului.

Riscul naşterilor prin cezariană este mare. Studii recente arată că riscul de deces al celor mici după naştere a fost de 3,6 ori mai mare în cazul celor prin cezariană, faţă de naşterile pe cale naturală. De asemenea, pot interveni numeroase complicații. Dar cum femeile nu vor renunţa la şansa de a beneficia de condiţii mai bune de creştere a copilului, multe din ele o vor face cu riscul de a pune în pericol viaţa sau sănătatea copilului, bazându-se pe noroc şi pe priceperea medicului. Prin urmare, este posibil ca statul să piardă mai mult decât câştigă prin noile reglementări, din cauza numărului mare de spitalizări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel