Epidemie gripă, adevărata problemă. Val Vâlcu: Aceasta trebuie să fie principala noastră grijă

gripa
gripa

Val Vâlcu apreciază faptul că lucrurile, din păcate, nu se vor schimba odată cu declararea epidemiei de gripă, din cauză că oamenii nu-şi vor schimba obiceiurile care duc la răspândirea virusului şi nu vor aplica măsurile necesare. 

Întrebat care este explicaţia faptului că, la nivelul Capitalei, din 49 de spitale doar 17 au făcut raportări legate de infecţia cu virusul gripal, jurnalistul Val Vâlcu a declarat, într-o intervenţie la Antena 3: "Probabil că nu au achiziţionat testele specifice. Pentru că nu poţi spune că este vorba despre un caz de gripă doar pe baza simptomelor. Poate fi o infecţie respiratorie, poate virală, poate de altă etiologie dar nu poţi spune că e gripă fără un test specific. 

Pe de altă parte, declararea sau nedeclararea epidemiei e o treabă administrativă. Are sens, să spunem, un diagnostic psihiatric: se duce unul şi e declarat inapt la jandarmerie. Aici totul ţine de diagnostic: îl considerăm deviant sau doar inapt? Depinde cum formulezi şi ce boală are, iar în funcţie de asta vine şi tratamentul. În cazul epidemiei de gripă, măsurile sunt aceleaşi şi în cazul definirii epidemiei şi fără, doar că nu se vor aplica. Vedeţi dumneavoastră să nu se mai facă întruniri publice, să nu mai meargă lumea în locuri aglomerate, la mall, să se spele lumea pe mâini aşa cum ar trebui? Nu cred că o să se schimbe ceva doar pentru că a fost declarată epidemia de gripă", apreciază Val Vâlcu.

"Vaccinarea ar trebui să fie principala noastră grijă"

"Vaccinarea ar trebui să fie principala noastră grijă, iar campania de vaccinare trebuia începută de acum doi ani. România a avut, la un moment dat, un sistem prin care vaccinarea mergea la circa patru milioane de oameni anual, ceea ce ne permitea să întrerupem lanţul epidemic. Dacă se vaccinează 20% din populaţie, scapă chiar şi cei nevaccinaţi. Ori acum avem speranţe la două milioane de vaccinări, prea puţine pentru ţara noastră. (...) Când va veni o pandemie, precum cea din 1918 - care va veni, ca şi cutremurul - problema este când se va întâmpla acest lucru, România va avea puţine resurse pentru că a folosit de-a lungul timpului puţine resurse. Iar ţările care comandă şi folosesc mai multe vaccinuri vor avea mai multe şanse", subliniază Val Vâlcu.

Vezi şi: Firea şi Boc, declaraţii în faţa Guvernului

Dragnea rupe tăcerea în scandalul momentului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel