EXCLUSIV  Era Nelu Tătaru protejat de flagrant prin imunitatea de parlamentar? Av. Bărbuceanu a spus ce risca procurorul

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Avocatul Bogdan Bărbuceanu a spus dacă imunitatea de parlamentar l-ar fi protejat pe deputatul Nelu Tătaru de un flagrant.

Deputatul Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum și bunuri alimentare.

Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice şi domiciliare în cazul deputatului Tătaru. Votul a fost secret, iar ”pentru” au fost 177 de deputați, respectiv 12 ”împotriva” și un parlamentar s-a abținut. Potrivit regulamentului, decizia se ia cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat tot luni, în unanimitate, un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a lui Nelu Tătaru. El a fost prezent la şedinţa Comisiei juridice, însoţit de şase avocaţi. Tătaru a declarat, înainte de şedinţă, că este nevinovat, că nu a luat niciodată bani de la pacienţi şi că vrea să se facă dreptate în ceea ce îl priveşte, conform Agerpres.

Imunitate parlamentară vs. flagrant

În acest context, l-am contactat pe avocatul Bogdan Bărbuceanu pentru a-l întrebat dacă imunitatea de parlamentar ar fi împiedicat un flagrant, după ce avocata deputatului a întrebat public de ce nu s-a dispus un flagrant pentru a-l prinde pe Tătaru cu banii în mână, în condițiile în care a fost urmărit timp de șase luni. 

„Nu. Flagrant putea să îi facă, nu era ținut procurorul de imunitate, dar problema care trebuie luată în vedere este că procurorul stabilește dacă este oportun sau nu să faci un flagrant. Ori în raport de sumele astea destul de mici, dacă el făcea un flagrant destul de repede, că ea zice: 'Domnule, de ce nu a făcut de la început sau de când a văzut?', era riscul ca dosarul să nu prezinte maxim interes pentru procuror pentru că din 2014 în Codul Penal este instituția renunțării la urmărirea penală, adică dacă procurorul constată că pericolul pentru ordinea publică este unul scăzut, interesul vizavi de dreptul penal în materia penală este unul minimal poate să dispună renunțarea la urmărire, el sau chiar instanța de judecată.

Dacă era vorba de două acte materiale de 100 și ceva de lei fiecare, nu cred că prezenta un interes și nu comporta o soluție penală. Sigur că procurorul s-a asigurat că s-a săvârșit în decursul timpului zeci de acte materiale, cum s-a și întâmplat și acum o să le impute pe toate ca și infracțiune continuată.

Articolul 75 din Codul Penal

Ce mai zice doamna avocat, am auzit-o eu spunând că: 'Domnule, a fost provocat'. Într-adevăr în Articolul 75 din Codul Penal este provocarea ca și circumstanță atenuantă, dar textul ce ne spune? Căsăvârșirea sub stăpânirea unei puternice tulburări care este determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență sau printr-o atingere gravă adusă demnității. Ori în cazul acesta nu se pune în discuție așa ceva. Ce violență s-a săvârșit asupra lui ca să ia mită? Sau ce atingere gravă asupra demnității ca să fie provocare în sensul că i-a tulburat o puternică emoție astfel încât să săvârșească infracțiunea respectivă?

Flagrantul nu era ținut de imunitate, putea să îl facă procurorul oricând, dar dacă l-ar fi făcut imediat după constatarea a două, trei acte materiale risca ca dosarul penal să nu aibă o finalitate în sensul unei condamnări și atunci l-a așteptat să strângă mai multe acte materiale. Dacă lua 5000 de euro, sigur că putea să îi facă din prima flagrant, dar fiind sumele atât de mici risca să dispună renunțarea la urmărirea penală”, a precizat avocatul Bărbuceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel