Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a validat vineri o revizuire constituțională menită să-i întărească puterile și care ar urma să fie supusă unui referendum în data de 16 aprilie, a anunțat vicepreședintele turc Numan Kurtulmus, informează AFP.
Referendumul "este prevăzut pentru 16 aprilie", a declarat Kurtulmus în timpul unei alocuțiuni transmise în direct, adăugând că "dacă Allah va dori, Turcia va intra într-o nouă eră în seara lui 16 aprilie", după scrutin.
Reforma constituțională, votată luna trecută de parlamentul turc, este menită să înlocuiască sistemul parlamentar în vigoare în Turcia cu sistemul prezidențial.
Ea îi va permite șefului statului să numească și să revoce miniștri, să promulge decrete și să declare starea de urgență.
Funcția de premier va fi suprimată, fiind înlocuită de un sau mai mulți vicepreședinți.
Textul a fost adoptat de parlamentul Turciei datorită unei alianțe între partidul islamo-conservator aflat la putere AKP și partidul dreptei naționaliste MHP.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu