Turcia va deschide porţile pentru refugiaţii sirieni care doresc să ajungă în Europa dacă Uniunea Europeană nu îi oferă suficient sprijin financiar, a declarat joi la Budapesta preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, insistând că Turcia nu poate duce singură povara întreţinerii acestor migranţi.
Indiferent că vom primi sau nu sprijin, vom continua să-i primim pe oaspeţii noştri, dar numai până la un anumit punct (...) Dacă vom constata că aceasta nu mai merge, nu vom avea altă opţiune decât să deschidem porţile către Europa, a spus Erdogan, citat de AFP, la o conferinţă de presă comună cu premierul ungar Viktor Orban, scrie Agerpres.
Acesta din urmă a descris Turcia drept un partener strategic în ce priveşte securitatea şi migraţia, apreciind că migraţia către Europa nu poate fi oprită fără implicarea Turciei şi a lăudat acţiunea Ankarei de a opri anul acesta circa 350.000 de migranţi clandestini care au încercat să ajungă în Europa.
Dacă (Turcia) nu ar fi făcut acest lucru, toţi aceşti oameni s-ar fi adunat de-a lungul frontierei de sud a Ungariei, a spus Viktor Orban, citat de agenţia MTI.
După ce în anul 2015 peste un milion de migranţi au ajuns în vestul Europei trecând în special prin Turcia, UE şi Ankara au încheiat în anul următor un acord prin care Turcia s-a angajat să oprească fluxul migrator în schimbul unui ajutor financiar de 6 miliarde de euro, oferit în etape şi destinat asistării celor circa patru milioane de refugiaţi aflaţi în Turcia, dintre care aproximativ 3,6 milioane sunt sirieni.
În ultimele luni însă, Turcia a cerut Uniunii Europene fonduri suplimentare, plângându-se că nu a primit banii promişi, iar Erdogan a ameninţat că ar putea lăsa migranţii să pornească spre statele UE.
Potrivit Comisiei Europene, până în prezent au fost acordate peste 2,6 miliarde de euro, mai urmând să fie alocate mai puţin de 200 milioane.
Erdogan a cerut de asemenea Uniunii Europene să-i sprijine iniţiativa de a crea în nordul Siriei o zonă de securitate unde să fie repatriaţi o parte din refugiaţii sirieni aflaţi în prezent în Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News