Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat luni că Turcia are un acord cu Rusia în legătură cu operaţiunea sa militară din provincia siriană Afrin (nord) împotriva miliţiei kurde siriene YPG, susţinută de SUA, şi că Ankara nu va da înapoi de la acţiunea sa, relatează Reuters şi AFP.
Problema provinciei Afrin va fi rezolvată. Nu vom da înapoi în privinţa Afrinului. Am vorbit despre aceasta cu prietenii noştri ruşi, avem un acord cu ei, a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Ankara.
Preşedintele turc a mai spus că Turcia va prelua controlul provinciei Afrin, aşa cum a procedat şi în cazul oraşelor siriene Jarablus, al-Rai şi al-Bab, şi că sirienii vor putea să se întoarcă acasă.
Duminică, în nordul Siriei au intrat militari turci, în cea de-a doua zi a unei ofensive lansate de către Ankara împotriva miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de apărare a poporului).
Turcia acuză YPG că este ramura din Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie clasată drept teroristă de către Ankara şi aliaţii săi occidentali şi care duce o mişcare de gherilă sângeroasă pe teritoriul turc începând din 1984, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu