Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, promite că țara sa va continua să reducă ratele dobânzilor, sugerând că va urma o inflație mai mică.
Președintele turc este un susținător vocal al teoriei potrivit căreia ratele scăzute ale dobânzilor duc la scăderea inflației, opusul a ceea ce cred majoritatea economiștilor. Însă lira s-a scufundat la minime istorice, iar inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani după ce banca centrală a început ciclul de reducere a ratelor, în conformitate cu cererile lui Erdogan.
Erdogan merge chiar mai departe, iar cine îi contestă ideile este eliminat din funcţie: şefi ai băncii centrale, miniştri, oricât de rude i-ar fi, şi, mai nou, specialiştii în statistică. Aceasta în timp ce inflaţia se apropie de 40%, lira turcească s-a prăbuşit cu 44% anul trecut, iar liderul de la Ankara le cere turcilor să renunţe la economiile în dolari pentru a cumpăra lire turceşti.
Prinsă într-o criză monetară alimentată de reducerile de dobânzi aplicate de banca centrală din luna septembrie, ca parte a unui model economic gândit de Erdogan, Turcia şi-a văzut inflaţia pe decembrie urcând la cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani, 36,1%, iar analiştii se aşteaptă ca aceasta să atingă un maxim pe 20 de ani, de 47%, în ianuarie.
Erdogan l-a demis pe şeful institutului naţional de statistică al ţării, Sait Erdal Dincer, pe fondul tensiunilor privind datele legate de inflaţie, potrivit Financial Times, citată de Mediafax. Dincer deţinuse această poziţie doar 10 luni.
Citește și: Inflație record în Turcia. Erdogan l-a demis pe șeful agenției de statistici care a publicat cifrele
Institutul TurkStat este sub presiune crescândă din partea partidelor de opoziţie, acestea acuzându-l că manipulează datele pentru a indica o rată artificial de scăzută a inflaţiei.
Erdogan a acceptat de asemenea demisia ministrului de justiţie Abdulhamit Gul.
Ali Babacan, fost vicepremier care a părăsit partidul de guvernământ AKP, a declarat că nimeni nu ştie de ce s-au produs aceste schimbări. „Alianţa autoritaristă afectează în continuare Turcia“, a declarat acesta, referindu-se la AKP şi partenerul său naţionalist MHP, conform France24.
În acelaşi timp, ENAG, un grup de cercetare care anunţă date privind inflaţia ce contrazic dramatic cifrele oficiale ale guvernului turc, are în faţă un proces în urma căruia ar putea fi închis, iar membrilor săi le-ar putea fi interzis să emită declaraţii publice, notează Intellinews.
Deprecierea lirei turcești. Ankara a cheltuit 7 miliarde de dolari pentru susținerea monedei
Ultimul set de date emis de grup arată că inflaţia pe decembrie a atins de fapt 82,81%, şi nu 36.1%. TurkStat a cerut grupului să-şi înceteze activităţile.
Şeful ENAG, Veysel Ulusoy susţine că TurkStat subestimează clar valoarea reală a inflaţiei, catalogând metodologia institutului drept „în totalitate falsă“.
Banca americană de investiţii Goldman Sachs anticipează că inflaţia anuală a preţurilor de consum va fi atins 48% în luna ianuarie.
Citește și: Scumpiri spre 100% în Turcia. Au bubuit prețurile în ianuarie. Costul ”independenței” promise de Erdogan
Banca centrală turcă şi-a revizuit la rândul său în creştere estimarea de inflaţie pentru 2022, cât şi pentru 2023, inflaţia anuală fiind aşteptată să atingă 23,2% până la finalul acestui an, faţă de estimarea de 11,8% lansată în raportul anterior, scrie Hurriyet Daily News. Aceasta subliniază însă că stabilitatea preţurilor poate fi atinsă prin plasarea lirei în centrul sistemului financiar al ţării.
De altfel, guvernul turc şi-a dus planul de salvare a lirei la un nou nivel, lansând o campanie publicitară pentru a-i convinge pe turci să-şi schimbe economiile din dolari, o monedă stabilă, în moneda locală, foarte instabilă, potrivit Bloomberg.
Măsurile de urgenţă anunţate de Erdogan luna trecută pentru susţinerea lirei, care s-a prăbuşit cu 44% anul trecut, au ajutat moneda să înregistreze un început de an 2022 mai calm, însă analiştii rămân profund sceptici că astfel de măsuri reprezintă o soluţie de durată pentru criza fin Turcia, relatează Financial Times.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News