Erdogan, făcut "mic şobolan de canalizare". Kubicki, vizat de acuzații de insultă și defăimare: Sunt drăguți

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Wolgang Kubicki, vicepreşedinte al Parlamentului german, care l-a descris pe liderul turc drept "şobolan de canalizare" s-a ales cu o plângere penală din partea preșdintelui Erdogan.

Alegeri prezidentiale 2024

Avocatul Mustafa Kaplan a informat dpa că a depus plângere penală în numele lui Erdogan către Parchetul din Hildesheim, pentru insultă şi defăimare, scrie Agerpres.

Kubicki, membru al Partidului Liber Democrat (FDP), l-a numit pe Erdogan "mic şobolan de canalizare" în comentarii asupra politicii de imigraţie a liderului turc.

Întrebat de dpa, Wolgang Kubicki a spus că nu este îngrijorat în legătură cu o posibilă dispută legală cu Erdogan.

Potrivit unei informaţii publicate de Spiegel, în plângerea înaintată de Kaplan se spune că afirmaţia lui Kubicki este "dispreţuitoare la adresa persoanei vizate" şi constituie "un atac ilegal la adresa onoarei altei persoane".

Ministerul Afacerilor Externe turc l-a convocat deja marţi pe ambasadorul german din cauza afirmaţiei lui Kubicki.

"Faptul că Erdogan are în jur de 200.000 de astfel de proceduri iniţiate de la începutul mandatului său, în 2014, spune de fapt totul", a declarat Kubicki vineri. El a adăugat că şobolanii de canalizare sunt drăguţi, dar de asemenea "isteţi şi vicleni". "În orice caz, aştept liniştit o posibilă dispută juridică", a adăugat el.

Ankara adresează frecvent Berlinului plângeri despre afirmaţii lipsite de respect formulate în Germania faţă de Erdogan. Un astfel de caz a provocat grave tensiuni diplomatice în anul 2016, când umoristul german Jan Böhmermann a prezentat pe postul ZDF un "poem" scris de el, în care îl trata pe preşedintele turc drept pedofil şi zoofil.

Citește și:

Erdogan critică puternic Grecia: "Nu acceptăm ca Marea Egee şi Marea Mediterană să fie pătate cu sânge, lacrimi şi ostilitate"

"Nu acceptăm ca Marea Egee şi Marea Mediterană să fie pătate cu sânge, lacrimi şi ostilitate", a declarat marţi preşedintele turc, conform biroului său.

"Vrem pace şi linişte din toată inima", a adăugat el.

Erdogan a mai criticat şi marţea trecută Grecia la Adunarea Generală a ONU de la New York pentru felul în care gestionează situaţia refugiaţilor, acuzând-o de acţiuni de respingere ilegale şi sfidătoare.

Ankara acuză de asemenea Grecia că militarizează insulele din estul Mării Egee, încălcând tratatele internaţionale.

"Armele comasate în Tracia de Vest şi în insule nu înseamnă nimic pentru noi deoarece forţa şi capacităţile noastre sunt mult mai mari decât ale lor", a spus Erdogan, conform agenţiei naţionale de presă Anadolu.

"A fost o ocupaţie clandestină", a afirmat preşedintele turc.

Erdogan a precizat luni că guvernul său va apăra drepturile şi interesele ţării sale împotriva Greciei prin orice mijloace necesare.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus în mod repetat discuţii cu Erdogan care, până acum, a refuzat totuşi să aibă întâlniri cu oficiali greci.

Relaţiile dintre cele două ţări NATO vecine sunt în prezent instabile. Ankara susţine că Grecia încalcă atât Tratatul de la Laussane în 1923, cât şi Tratatul de la Paris din 1947 prin militarizarea insulelor.

Atena justifică militarizarea de pe teren prin ameninţarea din partea Turciei şi prin dreptul la autoapărare.

Turcia lui Erdogan condamnă referendumurile ruse din Ucraina

'Asemenea fapte împlinite ilegitime nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională', a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat. Turcia nu a recunoscut niciodată anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea, care a avut loc în primele luni ale unui conflict mocnit care a izbucnit în 2014 şi a culminat cu intervenţia Rusiei în Ucraina la 24 februarie.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care întreţine relaţii cu Kievul şi Moscova, a încercat să deschidă discuţii şi să ajungă la un armistiţiu, până în prezent fără succes. Însă decizia Rusiei de a organiza în curând referendumuri privind anexarea teritoriilor cucerite şi de a mobiliza parţial rezerviştii marchează o agravare a conflictului. Marţi, preşedintele Erdogan le-a declarat liderilor mondiali reuniţi la Naţiunile Unite la New York că Moscova şi Kievul au nevoie de ajutor pentru a găsi o 'rezolvare demnă' a crizei, notează Agerpres.

 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel