EXCLUSIV  Erdogan folosește „tactica Ceaușescu”. Vâlcu remarcă o asemănare izbitoare între poziționarea lui Erdogan în Israel și România dinainte de 1989

Partidul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a organizat un miting de amploare în Istanbul la care a participat și șeful statului turc.

Erdogan s-a lansat într-un val de acuze la adresa Israelului, reiterând faptul că „Hamas nu e o organizație teroristă” ci „luptă pentru libertate”. În ciuda atrocităților comise de Hamas pe 7 octombrie când comandouri teroriste care s-au infiltrat pe teritoriul israelian au ucis 1.400 de israelieni, Erdogan nu a condamnat nici până în prezent crimele îmotriva populației civile, inclusiv copii, femei și bătrâni.

La mitingul de la Istanbul turcii au anunțat o prezență masivă, unele surse vorbind de 2 milioane de persoane. Mitingul a fost dedicat „păcii” și susținerii palestinienilor.

Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o comparație între ceea ce s-a întâmplat azi la Istanbul și mitingurile lui Nicolae Ceaușescu pentru pace, deși situația economică a românilor era dezastruoasă.

„Că sunt 200.000 de oameni la Istanbul sau 2 milioane, mie îmi aduce aminte de mitingurile lui Nicolae Ceaușescu pentru pace. Chiar am fost silit înainte de un examen de admitere să participăm împotriva armelor nucleare prin București. În sisteme autoritariste e ușor de scos oamenii în stradă și de mobilizat. Ei sunt folosiți de dictaturi ca masă de manevră. Mitingurile nu au în aceste sisteme mare valoare doar dacă sunt împotriva conducerii politice

Val Vâlcu a mai remarcat că ceea ce se întâmplă la Istanbul e și o ocazie pentru Erdogan să distragă atenția de la inflație, criză economică și sărăcie, dar și problemele sociale după cutremurul devastator care a lovit Turcia anul acesta chiar înainte de alegeri.

„Exact ca în perioada lui Ceaușescu. Magazinele erau goale, dar noi luptam pentru pacea mondială. Inclusiv printr-un referendum pentru pace”, a conchis jurnalistul.

Erdogan - poziții și declarații controversate

În zilele precedente, Erdogan şi-a înăsprit tonul cu privire la bombardamentele efectuate de Israel în Gaza ca represalii pentru atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie ce a făcut 1.400 de morţi, potrivit israelienilor.

El a anunţat miercuri că renunţă la toate planurile sale de a se deplasa în Israel şi a stigmatizat incapacitatea occidentalilor de a opri războiul din Gaza.

"Hamas nu este o grupare teroristă, este o grupare de eliberatori care îşi protejează pământul", a mai spus el, atrăgând mânia Israelului.

După ce a chemat la reţinere în zilele care au urmat masacrului israelienilor comis de Hamas, preşedintele turc şi-a schimbat tonul şi a denunţat un "genocid" după lovitura de săptămâna trecută asupra unui spital din Gaza pe care a atribuit-o imediat Israelului, deși ulterior Israelul a prezentat dovezi că spitalul a fost lovit de o rachetă care a defectat a Jihadului Islamic Palestinian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel