Erdogan-Merkel, război total. Turcia, măsuri radicale

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat marţi că, după referendumul din 16 aprilie privind reforma constituţională, Turcia şi-ar putea reevalua relaţiile cu Europa, pe care a descris-o drept „fascistă şi crudă” şi a asemănat-o cu cea din perioada interbelică, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Turcia nu va mai fi ameninţată de procesul de aderare la Uniunea Europeană, a spus Erdogan, care a adăugat că de acum înainte Ankara nu va mai permite vreunui european aflat pe teritoriul turc să desfăşoare activităţi de „spionaj", sub diferite pretexte.

Relaţiile dintre Turcia şi mai multe ţări vest-europene s-au deteriorat semnificativ în ultimele săptămâni, Ankara comparând de mai multe ori cu metodele „naziste" sau „fasciste" refuzul unor state, în special Germania şi Olanda, de a le permite unor miniştri turci să participe pe teritoriul lor la mitinguri în favoarea referendumului din 16 aprilie privind întărirea puterilor preşedintelui turc.

Berlinul a calificat luni drept „inacceptabile" acuzaţiile formulate în ajun de preşedintele turc, care a afirmat că şefa executivului german „aplică practici naziste" contra etnicilor turci din Germania şi a oficialilor turci.

„Când le spunem că sunt nazişti nu le place. Îşi manifestă solidaritatea. În special Merkel. Dar tu ai recurs în acest moment la practici naziste", a atacat-o Erdogan pe Merkel într-un discurs televizat desfăşurat la Istanbul. „Împotriva cui? A confraţilor mei turci din Germania şi a fraţilor miniştri şi parlamentari" care au încercat să se deplaseze în Germania în urmă cu două săptămâni pentru a face campanie în favoarea extinderii prerogativelor preşedintelui Turciei. „Misiunea ta nu este să susţii organizaţiile teroriste, ci să le extrădezi", a mai spus Recep Tayyip Erdogan, cu referire la Angela Merkel.

Turcia a mai acuzat Germania, la începutul lunii, că recurge la practici „naziste" atunci când împiedică desfăşurarea mitingurilor electorale pro-referendum şi când refuză participarea miniştrilor turci, provocând reacţii critice la Berlin, Bruxelles şi Paris. Şi la adresa Olandei, care a interzis la rândul ei venirea unor miniştri turci, Erdogan a folosit aceiaşi termeni, deşi fusese avertizat de mai mulţi lideri europeni să renunţe la aceste expresii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel