Erik ten Hag, dezamăgit de lipsa de încredere a jucătorilor de la Manchester United în forţele proprii

Antrenorul Erik ten Hag a afirmat că lipsa de încredere în forţele proprii a fotbaliştilor de la Manchester United a stat la baza eşecului cu Brighton and Hove Albion (1-2), de duminică, din prima etapă a Premier League, transmite Reuters.

Publicitate

Pascal Gross a reuşit o dublă în prima repriză pentru pescăruşi, înainte ca autogolul lui Alexis Mac Allister să aprindă speranţele fanilor lui United, în minutul 68, dar Brighton a rezistat şi a obţinut primul său succes din istorie pe Old Trafford.

Cred că am avut un start bun şi după primul gol am scăzut nivelul, ne-am pierdut încrederea, am făcut greşeli şi adversarul ne-a pedepsit. Ne-am pierdut încrederea în prima repriză şi asta nu se poate întâmpla. Trebuie să crezi mereu în tine şi să rămâi împreună ca o echipă. Am revenit în repriza secundă, am început să credem pe teren şi asta a fost bine de văzut. Ei trebuie să se descurce cu asemenea situaţii, să aibă încredere, pentru că sunt jucători cu adevărat buni, a declarat ten Hag după meci la conferinţa de presă.

Tehnicianul olandez a explicat că Ronaldo a fost rezervă pentru că nu putea juca un meci întreg, după ce a lipsit de la turneele de pregătire din Thailanda şi Australia: Ronaldo este cam de zece zile în echipă, prea puţine antrenamente pentru 90 minute, acesta este motivul pentru care nu a fost titular.

În următorul meci, United va juca în deplasare cu Brentford pe 13 august.

Ronaldo şi Maguire de la Manchester United, cei mai abuzaţi jucători pe Twitter

Atacantul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo şi coechipierul acestuia, Harry Maguire, au fost cei mai abuzaţi jucători pe Twitter sezonul trecut, potrivit unui raport publicat marţi de institutul Alan Turing şi Ofcom, scrie Reuters.

Conform studiului, aproape trei sferturi din fotbaliştii din Premier League au primit mesaje abuzive, iar unii dintre ei au primit chiar zilnic.

Au fost analizate, printr-un algoritm special, 2,3 milioane de mesaje adresate jucătorilor din Premier League în primele cinci luni ale sezonului trecut. Au fost identificate 60.000 de postări considerate abuzive, 68% dintre jucătorii din Premier League primind cel puţin un mesaj în această perioadă, iar unul din 14 a primit mesaje abuzive zilnic.

Astfel, Ronaldo a primit 12.520 de tweet-uri abuzive în timp ce Maguire a primit 8.954, pe locul trei fiind Marcus Rashford, tot de la Manchester United, care a primit 2.557.

De altfel, opt jucători de la Manchester United s-au clasat într-un nedorit top 10 la acest capitol, lor alăturându-li-se căpitanul Harry Kane (Tottenham Hotspur) şi Jack Grealish (Manchester City).

Totuşi, au existat şi 57% tweet-uri pozitive adresate fotbaliştilor. Ca răspuns, un purtător de cuvânt al Twitter a spus că au fost implementate o serie de măsuri de siguranţă pentru a împiedica astfel de postări să ajungă la destinatari. 'Ne angajăm să combatem abuzul şi nu vom tolera niciodată astfel de postări discriminatorii şi instigatoare la ură', a spus acesta, notează Agerpres.

Atletico Madrid exclude venirea lui Cristiano Ronaldo

Atletico Madrid nu îl va transfera pe fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, iar această decizie este definitivă, a declarat vineri preşedintele clubului, Enrique Cerezo, citat de DPA.

Vorbind la prezentarea fundaşului Nahuel Molina, Cerezo a spus că internaţionalul argentinian venit de la Udinese este "ultima piesă" cu care Atletico s-a întărit în această vară. Aceasta înseamnă că lotul echipei antrenate de Diego Simeone este complet din punctul de vedere al preşedintelui clubului.

Înainte de Molina, Atletico i-a adus pe Samuel Lino şi Axel Witsel, veniţi să acopere golurile apărute după plecarea lui Luis Suarez, Sime Vrsaljko şi Hector Herrera.

"Cu acest transfer, noi am reuşit să aducem ultima piesă pe care o căutam. Repet, pentru ziarişti, cu acest transfer noi am reuşit să aducem ultima piesă pe care o căutam", a spus Cerezo.

El a arătat astfel că se distanţează de speculaţiile despre Ronaldo, după ce un grup de suporteri ai lui Atletico şi-a manifestat opoziţia fermă faţă de venirea atacantului.

Cerezo afirmase deja că orice acord pentru a-l aduce pe Ronaldo de la Manchester United este "practic imposibil".

Potrivit presei, Jorge Mendes, impresarul lui Ronaldo, poartă negocieri cu Sporting Lisabona, după ce fotbalistul a solicitat rezilierea contractului cu Manchester United, valabil până la finalul sezonului viitor.

Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, cu 140 de reuşite, şi ar dori să evolueze pentru o echipă calificată în noua ediţie a acestei competiţii, pentru a-şi consolida recordul de goluri.

Manchester United nu va participa în acest sezon la Liga Campionilor, după ce s-a clasat doar pe poziţia a şasea în ediţia trecută din Premier League.

Campioana Germaniei, Bayern Munchen, a precizat că nu este interesată de aducerea lui Ronaldo.

Atletico o va întâlni sâmbătă pe United într-un meci amical, în care este puţin probabil ca Ronaldo să joace.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel