Sydney, prima capitală din lume care sărbătorește trecerea la un an nou, a fost martora unei erori monumentale și extrem de scumpe, în chiar noaptea de Revelion.
Marea lansare de focuri de artificii a costat 3,2 milioane de lire sterline și a fost marcată de o mare eroare. După numărătoarea inversă a milioanelor de oameni care s-au adunat în portul Sydney, orașul părea să uite ce an urma.
Mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au adunat în portul orașului pentru numărătoarea inversă de la miezul nopții, dar mesajul a fost transmis greșit spre Sydney Habour Bridge.
Citește și: Primarul Londrei, mesaj pe 'London Eye' pentru Theresa May - VIDEO
Imaginea luminoasă a proclamat: "An Nou Fericit 2018!" în loc de ”2019”.
A fost un derapaj jenant pentru cel mai mare spectacol de artificii din metropolă, care a durat 12 minute. Potrivit Sydney Morning Herald, spectacolul a costat 3,2 milioane de lire sterline și a constat în 8,5 tone de focuri de artificii și aproximativ 100 000 de efecte pirotehnice individuale.
Potrivit producătorului executiv al sărbătorilor, Anna McInerney, echipa nu a fost "mulțumită" de greșeală, dar a reușit să râdă de ea și să meargă mai departe.
Citește și: New York, trecerea dintre ani sărbătorită pe străzi în ploaie
"Este nevoie de 15 luni pentru a organiza un eveniment de această amploare", a spus ea. "A fost o greșeală, dar putem clarifica că este de fapt 2019. Să ne concentrăm asupra lucrurilor minunate care s-au petrecut noaptea trecută, a fost fără incidente în ciuda unei mici străluciri neplăcute." a relatat SkyNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu