Florin Iordache a vorbit despre eroarea STS în cazul localizării fetei din Caracal, care a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată.
”Având în vedere că începe vacanța parlamentară, este dificil să înființăm o comisie de anchetă. Guvernul ar trebuie să ia niște măsuri în această privință, până vom putea face o anchetă. De asemenea, STS ar trebui să iasă cu niște explicații pertinente”, a declarat Florin Iordache, vineri, pentru Mediafax.
Vicepreședintele Camerei Deputaților a subliniat faptul că este posibil să existe o problemă la STS, având în vedere că nu este prima oară când Serviciul furnizează informații greșite.
"Prima oară poate fi o greșeală, dar când se întâmplă și a doua oară, înseamnă că există o problemă", a completat deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News