Erste ar putea fi interesată de achiziţionarea mBank, subsidiara poloneză a grupului german Commerzbank, dar numai fără preluarea portofoliului în franci elveţieni, a afirmat miercuri Bernhard Spalt, adjunctul directorului băncii austriece, transmite Reuters, citează Agerpres.
A doua mare bancă din Germania, care are nevoie de fonduri pentru a finanţa programul de restructurare anunţat recent, a informat în septembrie că Board-ul său a aprobat planul privind vânzarea participaţiei de 69,3% deţinută la mBank, în valoare de aproximativ 2,65 miliarde de dolari. Commerzbank tatonează potenţialii cumpărători ai participaţiei pe care o deţine la banca poloneză mBank, înaintea lansării procesului oficial de vânzare în următoarele luni, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
"Polonia este o piaţă importantă, în creştere, şi per ansamblu este o oportunitate interesantă", a apreciat Bernhard Spalt, adăugând că se aşteaptă ca vânzarea să nu include portofoliul în franci elveţieni.
Şi cea mai mare bancă din Polonia, PKO BP, ar putea face o ofertă pentru mBank, dacă va fi demarat oficial procesul de vânzare, a afirmat săptămâna trecută directorul general Zbigniew Jagiello.
"Dacă mBank este prezentată oficial ca un activ de vânzare, atunci este responsabilitatea PKO BP să analizeze aceste active", a afirmat şeful băncii de stat. "Fireşte că vom analiza oferta, deşi analiza nu înseamnă automat o dorinţă de a cumpăra", a adăugat Jagiello.
mBank este a patra mare bancă din Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est. În top trei sunt două bănci de stat, PKO BP şi Pekao, şi Santander Bank Polska.
Sectorul bancar polonez a suferit o lovitură luna trecută în urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în favoarea consumatorilor polonezi, permiţându-le acestora să ceară tribunalelor conversia creditelor în zloţi polonezi sau anularea contractelor de credit. mBank are unul din cele mai mari portofolii de credite ipotecare denominate în franci elveţieni, o potenţială sursă de pierderi pentru bancă.
Totuşi, surse bancare au declarat că mBank este "un activ extrem de atractiv", iar potenţialii licitatori ar putea apărea aproape de finalul anului.
"Mă aştept să existe un interes semnificativ pentru mBank. Printre favoritele locale sunt băncile de stat PKO BP şi Pekao. Alte bănci care au ambiţia de a-şi majora cota de piaţă s-ar putea de asemenea angaja în tranzacţie, de exemplu BNP Paribas, ING sau chiar Bank Millennium", a afirmat Kamil Stolarski, analist bancar la Santander în Varşovia.
Analiştii se aşteaptă ca Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF) să ceară Commerzbank să vândă mBank fără un portofoliu de credite ipotecare în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de franci elveţieni, aşa cum a procedat KNF într-o serie de tranzacţii anterioare.
Bancherii estimează că în Polonia vor rămâne doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă.
Miercuri, Erste Group, prezentă şi în România, a anunţat că în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat un profit net de 1,223 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu