Erste Group a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 1,223 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al al grupului remis, miercuri, Agerpres.
"Am continuat să obţinem rezultate foarte bune şi în trimestrul al treilea, cu o creştere sănătoasă a creditării (+5,7 la sută de la începutul anului) şi a depozitelor (+6,1 la sută de la începutul anului), precum şi cu poziţii excelente de lichiditate şi finanţare. În primele nouă luni din 2019, Erste Group a obţinut un rezultat net de 1,223 miliarde de euro. Mai mult, creşterea veniturilor a depăşit-o pe cea a cheltuielilor, în ciuda majorării salariilor în ECE şi a contribuţiilor mai mari la schemele de garantare a depozitelor", a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG.
De asemenea, profitul operaţional s-a majorat în primele 9 luni ale anului 2019 la 2,233 miliarde de euro, cu 12% mai mult decât în perioada similară a lui 2018.
În ianuarie-septembrie 2019, venitul operaţional al Erste Group a crescut la 5,394 miliarde de euro, cu 5,8% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
În primele 9 luni ale anului, venitul net din dobânzi a crescut la 3,517 miliarde de euro - în principal în Republica Cehă, dar şi în România şi Ungaria, cu 4,3% mai mult decât în perioada similară a anului 2018, când s-a înregistrat un venit net din dobânzi de 3,372 miliarde euro.
Venitul net din taxe şi comisioane a crescut cu 3,7%, la 1,484 miliarde euro.
Cheltuielile administrative generale au crescut la 3,161 miliarde de euro (mai mult cu 1,9% faţă de perioada similară din 2018) în urma unor cheltuieli de personal mai mari, în valoare de 1,887 miliarde de euro (+3,1% faţă de 2018), potrivit Erste Group.
"În viitor, Europa Centrală şi de Est va rămâne motorul de creştere al Europei, iar Erste Group, cea mai importantă instituţie financiară din regiune, este bine poziţionată pentru a susţine regiunea în continuare. Deşi la nivel global apar tot mai multe semne de încetinire a creşterii economice, noi rămânem încrezători că regiunea ECE va continua să înregistreze rate de creştere economică peste cele ale zonei euro, cu evoluţii ce se vor dovedi mai sustenabile decât în anii 2000 ", a mai spus Andreas Treichl.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu